Cum a fost posibil ca o femeie moartă de 5 ani să fie considerată încă în viaţă. Tehnologia care a făcut posibilă „dedublarea” ei

Pia Farrenkopf, o femeie din Pontiac, Michigan, a murit în propria maşină, în garajul casei sale, la începutul anului 2009. Pare incredibil, dar trupul ei a fost găsit abia luna trecută, de un angajat trimis de bancă să-i ceară femeii achitarea ratelor.

Până atunci, nimeni nu-i remarcase dispariţia, pentru că, în mod ironic, viaţa ei părea să-şi urmeze cursul firesc, ca şi până atunci – cel puţin dintr-un anumit punct de vedere.

Tranzacţiile bancare se făceau automat din contul femeii, care avea o avere considerabilă, astfel încât, lună de lună, timp de 5 ani, Pia şi-a plătit la timp toate facturile şi ratele la casă, deşi era moartă.

Vecinii ei credeau că plecase în străinătate, unde tocmai obţinuse un contract pentru Chrysler Financial.  Aşa încât nu s-au mai gândit la ea, doar la câteva luni observau că iarba de pe peluza femeii creştea prea mult şi o tundeau ei cu maşina, cum făceau de obicei, de dragul unei vecine bune cum era Pia.

Nici rudele nu au aflat ce se întâmplase. Locuiau departe şi nu prea ţineau legătura cu femeia.

La un moment dat, anul trecut, banii din contul Piei s-au terminat şi banca i-a pus sechestru pe locuinţă pentru neplata ratelor. Abia luna trecută, un executor trimis de bancă a sunat la uşa femeii şi, în timp ce îi cerceta casa, i-a găsit trupul descompus în maşină.

Poliţia a început o ancheta pentru a afla cauza morţii. Mai ciudat este însă că Pia, asemenii celebrei „pisici a lui Schrodinger”, a fost timp de 5 ani şi vie şi moartă în aceeaşi măsură.

Biologic ea era moartă, dar, datorită tehnologiei moderne, a fost considerată vie, pentru că îşi achita toate datoriile ca un cetăţean model.

După cum scrie New Yorker, Pia a avut practic o dublură virtuală, instituţională. De fapt, noi toţi avem aşa ceva: o dublură care apare când ne plătim facturile online, când folosim reţele sociale sau facem tranzacţii bancare fără ca noi să fim prezenţi fizic acolo.

Şi, după cum dovedeşte această tristă poveste, dublura noastră instituţională poate supravieţui un timp morţii noastre.

Sursa: New Yorker