Poveştile şi desenele animate care pot face rău copiilor. Concluzia surprinzătoare a unui studiu

26 03. 2014, 16:38

Psihologii de la Universitatea din Toronto spun că desenele şi cărţile cu animale care vorbesc asemeni unor oameni, cum este de exemplu celebrul Mickey Mouse, îi determină pe copii să înveţe lucruri greşite. Astfel, cei mici vor crede că toate animalele vorbesc şi nu vor asimila informaţii corecte.

Cercetătorii canadieni au făcut un studiu pe mai mulţi copii cu vârsta între 3 şi 5 ani. Unor copii li s-au citit poveşti despre animale care vorbeau, iar altora cărţi cu informaţii factuale.

La final, cei din al doilea grup aveau informaţii mai corecte despre lumea animalelor, precizează psihologul Patricia Ganea, de la Departamentul de Psihologie Aplicată şi Dezvoltare Umană din cadrul Universităţii Toronto.

Ea spune că şi copiii mai mari au fost influenţaţi de poveştile care prezentau animalele ca având caracteristici umane şi aveau o părere greşită despre acestea.

Patricia Ganea spune că nu le cere părinţilor să nu mai citească asemeni poveşti celor mici, dar că ei ar trebui să le prezinte şi informaţii realiste, care să dezvolte gândirea abstractă a micuţilor.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Frontiers in Psychology.

Sursa: Daily Mail