„Parcul este de acum deschis pentru două luni şi tocmai am primit primul microbuz cu vizitatori, care au venit din Singapore”, a declarat purtătoarea de cuvânt a parcului, Annemarie Gerards-Adriaansens.
Pentru cea de-a 65-a ediţie a expoziţiei, Olanda este ţara invitată. „Ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne întoarcem puţin la lucrurile care ne caracterizează, pentru cea de-a 65-a aniversare a parcului”, a declarat Greet Locquet, membru în consiliul de administraţie al parcului.
Roşii, mov, galbene, portocalii, violete şi albe, numeroase lalele din peste 1.000 de varietăţi şi de toate culorile au fost plantate în acest parc de 32 de hectare. Ele sunt înconjurate de brânduşe, gladiole, narcise şi frezii.
O expoziţie care are ca temă principală lalelele a fost amenajată: în timpul crizei lalelelor – sau tulipomaniei -, în secolul al XVII-lea, un bulb din această floare originară din Turcia se vindea cu preţul unei case impozante de pe canalele din Amsterdam.
Acea epocă speculativă a luat sfârşit, însă laleaua, prezentă în toate pieţele de flori din ţară, a devenit un simbol al Olandei.
Parcul Keukenhof, care va fi deschis până pe 18 mai, se află în centrul „ţării bulbilor” şi este înconjurat de uriaşe câmpuri cu flori care aparţin fermierilor din împrejurimi.
Deşi, potrivit administratorilor parcului, „în Olanda, primăvara nu începe cu adevărat decât odată cu deschiderea Keukenhof-ului”, plantele nu sunt întotdeauna înflorite în ziua deschiderii, iar cea mai bună perioadă pentru a vizita expoziţia este jumătatea lunii aprilie.
Parcul floral, care aşteaptă în acest an vizita a peste 800.000 de persoane, este din 1949 principala vitrină a producătorilor olandezi de plante cu bulbi.
Keukenhof este, totodată, unul dintre principalele obiective turistice ale Olandei, alături de capitala Amsterdam şi morile de vânt, fiind vizitat de la înfiinţarea sa de aproape 45 de milioane de turişti.
Parcul Keukenhof, situat la jumătatea distanţei dintre Amsterdam şi Haga, într-un orăşel mic numit Lisse, cunoscut şi sub denumirea de „Grădina Europei”, este cea mai mare grădină de flori din lume. Parcul se întinde pe o suprafaţă de peste 32 de hectare, unde înfloresc în fiecare an câteva milioane de lalele.
Parcul Keukenhof este deschis în fiecare an, începând din ultima săptămână a lunii martie şi până în mai.