Micuţul urs-de-apă, cum mai este numit acest animal foarte rezistent, poate fi fiert, îngheţat, iradiat sau chiar aruncat în spaţiul cosmic, dar nu va muri. El se poate salva apelând la criptobioză, mecanism prin care îşi opreşte aproape complet metabolismul.
Este capabil să se deshidrateze, menţinând doar 3% din conţinutul său normal de apă, dar, dacă va fi hidratat din nou, va reveni miraculos la viaţă.
Biologul Bob Goldstein, de la Universitatea Carolina de Nord, spune că aceste creaturi sunt de-a dreptul remarcabile: „Oamenii spun că gândacii pot supravieţui la orice. Dar cu mult după ce gândacii vor dispărea, urşii-de-apă vor rezista, deshidrataţi, dar capabili să se trezească din nou la viaţă.”
Spre deosebire de adevăraţii urşi, care pot hiberna un anotimp, aceste creaturi nevertebrate pot sta în hibernare chiar şi 10 ani.
Ursul-de-mare rezistă la temperaturi extrem de scăzute, apropiate de zero absolut. Într-un test de laborator, un tardigrad a supravieţuit expunerii la o temperatură de -272 de grade Celsius, când materia se transformă – gazele devin lichide şi lichidele solide.
În acest moment, mişcările fireşti ale atomilor din corpul animalului se opresc aproape complet, dar el rezistă. Nici în apă fierbinte nu se simte foarte rău un urs-de-mare. Suportă fără probleme temperaturi de 148 de grade Celsius.
De asemenea, un urs-de-apă îndură presiuni de 6 ori mai mari ca în cel mai adânc ocean şi poate tră chiar şi în spaţiul cosmic, timp de 10 zile, după cum a demonstrat un experiment NASA.
Şi în privinţa rezistenţei la radiaţii, tardigradele sunt campioane. Suportă doze de sute de ori mai mari decât cea care ar ucide un om.
Marele mister pe care nu-l pot dezlega biologii este de ce s-au adaptat aceste creaturi pentru a supravieţui în condiţii aşa extreme, care pot fi create doar în laborator şi care nu constituie mediul lor firesc de viaţă.
Tardigradele trăiesc în muşchi, licheni, în nisip şi în praf şi se hrănesc cu alge şi alte nevertebrate foarte mici.
Au aproximativ 0,5 mm lungime şi opt picioare. Grupul din care fac parte, Ecdysozoa, a apărut pe Pământ în urmă cu 530 de milioane de ani, în perioada Cambriană.
Sursa: Wired