Vrei să slăbeşti? Schimbă felul în care îţi faci cumpărăturile!

20 03. 2014, 12:35

Aproape jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că fac cumpărături (de produse alimentare) în cantitate mare odată pe săptămână, iar aproape două treimi (64%) au recunoscut că mănâncă mult în zilele următoare, perioada de „îndopare” putându-se extinde până la 3 zile după această rundă de cumpărături. Oamenii au recunoscut că e mult mai probabil să ronţăie alimente care îngraşă, precum chipsuri sau biscuiţi, dacă rafturile cămării sunt pline.

Tendinţa de a cumpăra un volum mare de alimente odată pe săptămână este în creştere, atât ca urmare a înmulţirii supermarket-urilor, cât şi a răspândirii practicii de a face cumpărăturile online; în Marea Britanie, 38% dintre cei chestionaţi au spus că fac comenzi online pentru cumpărăturile de alimente.

De altfel, chiar simplul act de a dace cumpărături le provoacă foame, au declarat 84% dintre participanţi; o treime dintre persoanele chestionate (32%) au spus că se apucă să mănânce din ceea ce au cumpărat de cum vin acasă cu cumpărăturile sau îndată ce sosesc produsele comandate, ronţăind pe măsură ce despachetează. 21% au spus chiar că încep să guste din produsele cumpărate când sunt încă în magazin, plătind apoi la casă produsele parţial consumate.

Se pare că mulţi sunt conştienţi că marea rundă săptămânală de cumpărături le afectează greutatea: 44% dintre participanţii la studiu spun că s-au gândit, la un moment dat, să abandoneze acest mod de a face cumpărături, deoarece îşi dau seama că ar mânca mai puţin dacă ar cumpăra mai des cantităţi mai mici de mâncare.

Lee Smith, director al Forza Supplements, care a realizat studiul, spune că, din acest punct de vedere, cele mai vulnerabile sunt persoanele care lucrează şi au copii; acestea au mai timp pentur cumpărături şi atunci încearcă să meargă mai rar la târguieli şi să cumpere mai mult dintr-odată, ca să aibă mereu în casă mâncare suficientă pentru copii. Pentru cei ce locuiesc singuri sau pentru cuplurile fără copii, e mai puţin dificil.

Pentru cei care ţin cură de slăbire, sau vor, pur şi simplu, să evite să se îngraşe, o opţiune mai bună ar fi cumpărăturile făcute în cantităţi mici, odată la câteva zile, în magazine mai mici, cu condiţia de a evita tentaţiile ce apar la fiecare vizită în magazin, ceea ce nu e întotdeauna uşor, spune Lee Smith.

Sursa: Mail Online