Cea mai importantă veste a anului 2014: cercetătorii au surprins primele unde de după Big Bang! (VIDEO)
Existenţa acestor ondulaţii spaţiu-timp, primul ecou al Big Bangului, prevăzute în teoria generală a relativităţii formulată de Albert Einstein, demonstrează expansiunea extrem de rapidă a Universului în prima fracţiune de secundă a existenţei sale, o fază denumită „inflaţie cosmică”.
Potrivit site-ului businessinsider.com, undele gravitaţionale primordiale reprezintă cea din urmă predicţie făcută de Einstein în teoria generală a relativităţii care rămăsese nedemonstrată până acum.
„Detectarea acestui semnal este unul dintre obiectivele cele mai importante din cosmologie în prezent şi a fost rezultatul unei cantităţi uriaşe de muncă depusă de un număr mare de cercetători”, a subliniat John Kovac, profesor de astronomie şi de fizică la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics (CfA), coordonatorul echipei de cercetători de la proiectul BICEP2 care au făcut această descoperire.
„Era ca şi cum căutam un ac în carul cu fân, dar, în loc de asta, am descoperit o rangă„, a spus fizicianul Clem Pryke de la Universitatea Minnesota, coautor al studiului.
Potrivit fizicianului Avi Loeb de la Universitatea Harvard, această descoperire „aduce noi lămuriri pentru unele dintre întrebările fundamentale – «de ce existăm noi?» şi «cum a apărut Universul?»”.
„Nu doar că aceste rezultate sunt dovada de netăgăduit a inflaţiei cosmice, dar ele ne informează şi despre momentul în care a avut loc această expansiune rapidă a Universului şi despre puterea acestui fenomen„, a explicat el.
„(Undele gravitaţionale primordiale) au fost denumite Sfântul Graal al cosmologiei„, a declarat la rândul său Hiranya Peiris, profesor University College din Londra.
Această descoperire din domeniul cosmologiei a fost realizat cu ajutorul observaţiilor făcute cu telescopul BICEP2 din Antarctica asupra radiaţiei cosmice de fond, o lumină slabă lăsată de Big Bang.
Fluctuaţii minuscule furnizează indicii despre primele zile ale Universului. Astfel, mici diferenţe de temperatură de la nivelul cerului dezvăluie regiunea în care cosmosul era mai dens şi regiunea în care s-au format galaxiile şi norii galactici, au explicat oamenii de ştiinţă.
Faptul că inflaţia, un fenomen cuantic, a produs unde gravitaţionale demonstrează că gravitaţia are o natură cuantică, la fel ca celelalte forţe fundamentale ale naturii, spun experţii. Mai mult, ele ea oferă o fereastră asupra unor interacţiuni mult mai energetice decât pot oamenii de ştiinţă să creeze într-un experiment de laborator. De asemenea, modul în care cercetătorii au confirmat inflaţia are o importanţă semnificativă, căci este cea mai directă dovadă a faptului că undele gravitaţionale, un element cheie din teoria generală relativităţii a lui Einstein, chiar există.
Source SPACE.com: All about our solar system, outer space and exploration.
Iată cum a aflat Andrei Linde, unul din autorii teoriei inflaţiei, faptul că predicţia sa a fost corectă: