Ce riscăm dacă nu dormim suficient. Câte ore ar trebui să ne odihnim pe noapte
Potrivit unui sondaj Gallup, aproximativ 40% dintre americani dorm mai puţin de 7 ore pe noapte (medicii recomadă între 7 şi 9 ore) şi 70 de milioane de americani suferă de tulburări de somn.
Dacă în anii 1940 oamenii dormeau în medie 8 ore, acum numărul orelor s-a redus la 6,8 pe noapte.
Iată câteva efecte şi riscuri pe care le implică lipsa de somn.
1. Iritabilitate: oboseala ne face să reacţionăm exagerat la evenimente minore, care altfel nu ar trebui să ne enerveze, de exemplu atunci când cineva ne întrerupe din lucru.
2. Dureri de cap: legătura dintre migrene şi lipsa de somn a fost observată de aproape un secol, dar medicii nu ştiu deocamdată cum s-o explice.
3. Dificultatea de a învăţa: un studiu realizat pe elevi de liceu a demonstrat că, dacă aceştia începeau cursurile cu jumătate de oră mai târziu, astfel încât să doarmă mai mult, rezultatele la învăţătură erau mai bune.
4. Îngrăşarea: persoanele care nu dorm suficient au un dezechilibru hormonal care le provoacă o creştere a poftei de mâncare, în special pentru alimente foarte bogate în calorii.
5. Oboseala afectează şi vederea. În cazuri extreme de lipsă de somn pot să apară: vedere tulbure, vedere dublă sau chiar halucinaţii.
6. Boli de inimă: lipsa de somn duce le creşterea tensiunii arteriale şi la o concentraţie mai mare de proteina C-reactivă, care provoacă boli cardiace. Aceste probleme apar la persoane care dorm aproximativ 4 ore pe noapte în loc de 8 ore, cât este necesar.
7. Reacţii mai încete: orice decizie devine mai dificilă atunci când nu ne odihnim suficient.
8. Slăbirea sistemului imunitar: o singură noapte nedormită slăbeşte sistemul imunitar, iar organismul va fi mai predispus la orice infecţie, chiar şi la cele minore.
Sursa: Business Insider