Home » D:News » Misterele zborului MH370, care a dispărut lângă Malaysia. De ce unii pasageri apar online pe Internet şi ce este gaura neagră aeronautică

Misterele zborului MH370, care a dispărut lângă Malaysia. De ce unii pasageri apar online pe Internet şi ce este gaura neagră aeronautică

Publicat: 11.03.2014
Într-o eră a tehnologiei, pare greu de înţeles cum este posibil ca un avion cu 239 de pasageri la bord să dispară fără urmă. Zborul MH370 nu a fost încă localizat, după 5 zile de când a dispărut brusc de pe ecranele radar. Există mai multe teorii care încearcă să explice acest mister.

Avionul Boeing 777 al companiei aeriene Malaysia Airlines a dispărut vineri noapte, în timpul unui zbor de la Kuala Lumpur spre Beijing, între Malaysia şi Vietnam.

Nu se ştie ce s-a întâmplat la bord, iar experţii sunt uimiţi şi de dificultatea localizării aeronavei, în ciuda folosirii tehnologiei de ultimă oră.

Unii pasageri apar online pe reţelele sociale, iar telefoanele lor mobile par să funcţioneze

Misterul se adânceşte şi mai mult, pentru că rudele celor dispăruţi spun că pot să sune în continuare pe telefoanele mobile ale acestora.

Profesorul William Webb, de la Royal Academy of Engineering, spune că aceste telefoane par să sune, dar acest lucru s-ar întâmpla şi dacă ar fi în afara unei zone cu semnal. În realitate, ele sună în gol şi după un timp intră căsuţa vocală. Aparatele se află probabil în apa oceanului şi nu pot fi folosite pentru localizare prin metoda triangulaţiei.

De asemenea, unii pasageri apar ca fiind în continuare online pe unele reţele de socializare. Acest lucru poate însemna că ei au rămas conectaţi de pe un alt dispozitiv, de unde nu s-au delogat anterior.

Dacă au fost conectaţi de pe telefonul mobil, după o anumită perioadă de inactivitate, vor fi delogaţi automat de reţeaua de socializare. Acest lucru s-a şi întâmplat cu unii pasageri, care au trecut de la online la offline în ultimele zile. Asta se întâmplă însă automat şi nu este o dovadă că ei ar fi fost activi pe acea reţea.

Şi totuşi, de ce nu poate fi localizat avionul? Este posibil ca o persoană să fi oprit intenţionat toate instrumentele de comunicaţie ale aparatului.

Acest lucru s-ar putea întâmpla însă şi spontan, în urma unei decompresii a aeronavei, explică Martyn Thomas, de la Institution of Engineering and Technology. Astfel, piloţii ar fi fost inconştienţi, dar avionul şi-ar fi continuat un timp zborul pe pilot automat.

O altă posibilitatea este ca avionul să fi intrat într-o „gaură neagră aeronautică”, crede expertul Stewart John, de la Royal Academy of Engineering.

Asta înseamnă că, dacă aeronava s-a prăbuşit într-o zonă izolată din junglă sau din Siberia, nu poate fi localizată decât dacă un dispozitiv ar emite regulat semnale radio.

Dacă avionul a mai zburat un timp după ce a trecut de ultimul punct de check-in, el ar putea să fie acum mult mai departe de zona în care este căutat.

John crede că aeronava a fost distrusă de o explozie, poate de o bombă, care nu le-a dat timp piloţilor să caute soluţii sau să ceară ajutor.

Pe lângă varianta exploziei devastatoare şi a mâinii criminale, o altă ipoteză, destul de controversată, este cea a războiului electronic.

La bordul avionul se aflau 20 de pasageri care lucrau la compania texană Freescale Semiconductor, fiind experţi în tehnologie în domeniul apărării. Ei ar fi putut folosi o tehnologie care să facă avionul invizibil cu ajutorul unor panouri care să „îndoaie” lumina în jurul aeronavei.

Tot cu ajutorul tehnolgiei, avionul ar fi putut să dispară de pe radar, iar semnalele de localizare să fie blocate.

Această tehnologie există şi este folosită chiar de compania Freescale, deci avionul ar putea să nu fie prăbuşit, ci doar „mascat”, ascuns.

La bordul avionului se află cutiile negre, care conţin datele despre zbor şi convorbirile din carlingă, dar şi un dispozitiv care emite semnale timp de 30 de zile după prăbuşirea în apă. Aceste semnale pot fi însă auzite doar dintr-o regiune restrânsă, aproape de locul catastrofei.

Deocamdată experţii nu au putut detecta niciun semnal care să ajute la localizarea avionului. Căutările continuă, în acest efort fiind implicate 9 ţări, care au trimis în zonă 34 de avioane şi 40 de vapoare.

Căutările avionului dispărut au fost extinse în vestul Malaysiei şi reduse în est

Malaysia a extins miercuri în Marea Andaman căutările pentru localizarea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, zonă aflată la o distanţă considerabilă de planul de zbor, fără să excludă ipoteza că avionul ar fi deviat de la traseul iniţial, înainte de a dispărea, relatează AFP.

Ipoteza unei schimbări bruşte a traseului, spre vest, a zborului MH370 care făcea legătura între Kuala Lumpur şi Beijing şi confuzia privind locul în care s-ar afla avionul sau posibila dispariţie a aparatului au convins, de asemenea, Vietnamul să suspende căutările aeriene şi să-şi reducă operaţiunea navală în Marea Chinei de Sud.

Întrebată în legătură cu informaţiile contradictorii referitoare la soarta avionului, aviaţia malaysiană a dat asigurări că „nu a exclus posibilitatea unei schimbări a traseului în zbor înainte ca avionul să dispară de pe aparatele radar”. „Acest lucru explică extinderea operaţiunilor de căutare şi salvare” în zona coastelor din vestul peninsulei malaysiene, a explicat generalul Rodzali Daud, într-un comunicat.

El a dezminţit însă informaţiile dintr-un cotidian malaysian care a scris că radarul a detectat aparatul deasupra Strâmtorii Malacca, între peninsula malaysiană, pe coasta de vest, şi insula indoneziană Sumatra.

Autorităţile malaysiene susţin că turnul de control a pierdut contactul cu avionul Boeing în largul coastelor de est ale peninsulei malaysiene sâmbătă dimineaţă, la aproximativ o oră după decolarea de la Kuala Lumpur spre Beijing.

Aviaţa malaysiană a evocat, de asemenea, posibilitatea ca avionul să fi făcut o schimbare a traseului, citând analizele datelor înregistrate pe radar, dar fără să prezinte public aceste analize.

Desfăşurate într-o zonă care se întinde pe aproape 200 de kilometri în jurul locului în care turnul de control a pierdut contactul cu avionul, căutările au fost considerabil extinse miercuri.

Şeful aviaţiei civile din Malaysia, Azharuddin Abdul Rahman, a confirmat că operaţiunile includ Marea Andaman, mărginită la sud de extremitatea nordică a insulei indoneziene Sumatra, iar la est şi la nord de Thailanda şi Myanmar.

Eforturile în vederea localizării avionului par să se deplaseze la est la vest, în timp ce Vietnamul a decis suspendarea „temporară” a căutărilor aerine şi reducerea operaţiunilor navale, „în aşteptarea informaţiilor din Malaysia”.

„Când am pierdut contactul cu avionul, am informat Malaysia că am observat că aparatul s-a îndreptat spre vest”, a declarat viceministrul Transporturilor, Pham Quy Tieu.

„Malaysia nu a răspuns. Le-am cerut în două rânduri autorităţilor malaysiene un răspuns, dar acesta nu a fost încă trimis”, a asigurat oficialul.

„Noapte bună” a fost ultimul mesaj transmis turnului de control de echipajul avionului dispărut

Ultimul mesaj transmis de avionul Boeing 777, dispărut de sâmbătă, turnului de control a fost „Ei bine, noapte bună”, a anunţat miercuri ambasadorul malaysian la Beijing, în cadrul unei întâlniri cu rudele pasagerilor chinezi, relatează AFP.

Aceste cuvinte au fost rostite de unul dintre piloţi în momentul în care avionul părăsea spaţiul aerian malaysian pentru a intra în spaţiul aerian vietnamez, potrivit declaraţiilor ambasadorului Iskandar Sarudin, relatate de cotidianul Straits Times din Singapore.

Presat de familii să răspundă numeroaselor întrebări ridicate de misterioasa dispariţie a aviaţiei şi de faptul că cele cinci zile de căutări nu s-au soldat cu niciun rezultat, ambasadorul a apreciat că „nu a venit momentul” pentru dezvăluirea informaţiilor transmise de militari autorităţilor civile.

El a apărat, de asemenea, echipa după ce un post de televiziune australian l-a acuzat pe copilotul Fariq Abdul Hamid, în vârstă de 27 de ani, că a încălcat regulile aviaţiei civile în 2011, lăsând în cabină două tinere sud-africane în timpul zborului.

Avionul cu 239 de persoane la bord, dintre care 153 de chinezi, a dispărut undeva între estul Malaysiei şi Vietnam. Căutările nu au condus la niciun rezultat până în prezent, în pofida mobilizării unor mijloace „fără precedent”, potrivit Kuala Lumpur.

Surse: Daily Mail, New York Times, Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii