Ce trebuie să mănânci pentru a dormi mai bine? Alimentul este indicat mai ales în cazul copiilor cu probleme de somn
Cercetătorii au vrut să afle dacă suplimentarea zilnică cu 600 mg de DHA obţinut din alge, preţ de 16 săptămâni, poate îmbunătăţi somnul a 362 de copii. Copiii care au luat parte la studiu nu au fost aleşi pentru că aveau probleme cu somnul, ci pentru că aveau rezultate slabe la şcoală. La debutul cercetării, părinţii au completat un chestionar despre somnul copiilor, acesta relevând că 4 din 10 copii sufereau de tulburări de somn. Cercetătorii au dotat cu senzori 43 dintre copiii cu probleme de somn, pentru a-i monitoriza de-a lungul a cinci nopţi. Acest studiu pilot a arătat că acei copii care consumaseră zilnic suplimente cu omega-3 dormeau cu 58 de minute mai mult şi sufereau 7 episoade de trezire mai puţine decât copiii care luaseră suplimente placebo, cu porumb şi soia.
Cercetarea a relevat că un nivel mai mare al DHA-ului în sânge este asociat unui somn mai bun, cât şi unei rezistenţe mai mici la culcare, unui număr mai mic de parasomnii şi unui număr mai mic de tulburări de somn. De asemenea, oamenii de ştiinţă au arătat că un raport mai mare între DHA (acid omega-3) şi AA (acid arachidonic, acid gras omega-6) era la rândul său asociat unui număr mai mic de probleme de somn.
„Faptul că am descoperit probleme de somn în 4 din 10 copii studiaţi este un motiv de îngrijorare. Mai multe substanţe în corp din acizi graşi omega-3 şi omega-6 joacă un rol cheie în reglarea somnului. Spre exemplu, un nivel mai mic de DHA este asociat unui nivel mai mic al melatoninei, iar asta poate explica rezultatul studiului nostru, care a arătat că acei copii cu un nivel mai mic de DHA în sânge au probleme mai mari de somn”, a explicat profesorul Paunt Montgomery de la Universitatea Oxford.
„Alte studii mai vechi au arătat că în rândul copiilor de 7-9 ani nivelul din sânge al DHA este alarmant de scăzut, iar asta ar putea avea o legătură directă cu comportamentul copiilor şi cu rezultatele la învăţătură. De asemenea, acestea explică şi calitatea proastă a somnului”, a explicat dr. Alex Richardson de la Universitatea Oxford.
„Este nevoie de mai multe studii, dat fiind numărul mic de copii ce au luat parte la acest studiu pilot. Totuşi, acest studiu randomizat sugerează că somnul copiilor poate fi îmbunătăţit cu suplimente de DHA şi indică încă un beneficiu al unui nivel ridicat al acizilor graşi omega-3 în dietă”, concluzionează cercetătorii.
Sursa: Universitatea Oxford