Cum arată oceanul văzut de un rechin? (VIDEO)

Publicat: 04.03.2014

Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au folosit rechini drept „operatori de film”: au montat camere video pe înotătoarele câtorva exemplare, pentru a surprinde imagini ale vieţii oceanice „din perspectiva” marilor prădători marini.

Oamenii de la ştiinţă de la Universitatea Hawaiʻi şi Universitatea din Tokyo, autorii proiectului, speră ca acesta să ofere date cu totul noi privind modul de viaţă al rechinilor şi să dezvăluie detalii privind felul acestora de a vâna şi de a se hrăni, ceea ce ar putea ajuta la înţelegerea mai bună a rolului lor în ecosistemele oceanice. Cercetătorii au asemănat aparatura montată pe corpul rechinilor cu „cutia neagră a unui avion”, în care sunt stocate date importante privind deplasarea avionului.

Cercetătorii au utilizat senzori care înregistrau poziţia şi viteza cu care înotau rechinii, în timp ce camerele video înregistrau tot ce vedeau aceştia. Alte instrumente urmăresc, cu ajutorul unor măsurători electrice, ingestia şi digestia prăzii, ajutându-I astfel pe specialişti să înţeleagă unde, când şi cât de mult mănâncă aceşti prădători şi care sunt prăzile pe care le consumă.

Cu ajutorul senzorilor şi al camerelor video, cercetătorii au obţinut deja imagini în premieră ale unor rechini de diferite specii care înotau în grup, interacţionau cu alţi peşti şi înotau în cerc, într-o mişcare repetitivă, la mică distanţă de fundul mării.

Au aflat, de asemenea, că, pentru a se deplasa prin ocean, rechinii utilizează în mai mare măsură înotul activ, cu mişcări ondulatorii, decât simpla alunecare prin apă (exact contrariul a ceea ce credeau până atunci biologii) şi că rechinii de adâncime înoată mult mai lent, „cu încetinitorul” parcă, în comparaţie cu rechinii care trăiesc în apele puţin adânci.

„Scopul este să dobândim o înţelegere mul mai profundă a rolului ecologic al rechinilor în oceane, ceea ce este important pentru sănătatea oceanelor şi, dintr-o perspectivă mai largă, pentru propria noastră bunăstare”, a explicat Carl Meyer, de la Institutul de Biologie Marină al Universităţii Hawaiʻi din Mānoa.