Ce au descoperit cercetătorii despre creierul fetiţelor. De ce sunt protejate de anumite boli
Potrivit studiului, publicat în American Journal of Human Genetics, genul este foarte important în cazul afecţiunilor cum este autismul sau ADHD. Numărul băieţilor care suferă de aceste tulburări de comportament este mult mai mare decât al fetelor.
În cazul autismului, boala afectează doar o femeie pentru fiecare şapte bărbaţi diagnosticaţi.
La cercetare au fost analizate informaţiile genetice a peste 15.000 de persoane cu tulburări de comportament.
Femeile care sufereau de autism aveau mai multe gene mutante decât bărbaţii cu acest diagnostic, prin urmare, pentru ca boala să se manifeste, creierul fetelor trebuie să fie mai grav afectat de mutaţii.
O explicaţie posibilă este următoarea: fetele au doi cromozomi X, iar unul din ele ar putea să compenseze o eventuală disfuncţie a celui de-al doilea. În cazul băieţilor, care au un singur cromozom X, orice mutaţie este imposibil de compensat.
Descoperirea poate schimba modul în care este pus diagnosticul de autism, în special în cazul fetelor. Investigaţiile medicale trebuie să ţină cont de sexul copilului, sugerează Sebastien Jacquemont, de la Spitalul Universitar din Laussane, Elveţia, autorul studiului.
Sursa: BBC News