O nouă descoperire despre monumentul de la Stonehenge. Ce au aflat oamenii de ştiinţă

25 02. 2014, 14:49

Analizând compoziţia pietrelor mai mici de la Stonehenge, cercetătorii au aflat că toate provin din Dealurile Preseli, din Ţara Galilor. Este vorba de o zonă aflată la o distanţă de 3 kilometri de locul care fusese considerat până acum sursa de unde provin aceste pietre.

Prin urmare, rocile nu ar fi putut fi transportate pe plute, pe canalul Bristol, cum credeau iniţial experţii. Fiecare piatră analizată cântăreşte aproape 3 tone.

Deocamdată istoricii nu ştiu cum au fost transportate, acum 4.000 de ani, pe o distanţă de aproximativ 250 de kilometri, din Ţara Galilor la Wiltshire, unde a fost construit Stonehenge.

„Ne întrebăm cum şi de ce au fost deplasate aceste pietre”, spune Richard Bevins, de la Muzeul Naţional din Ţara Galilor, cel care a condus noua cercetare.

Unii specialişti cred că pietrele au fost deplasate pe gheaţă, iar alţii că au fost rostogolite în jos pe deal şi apoi transportate pe plute, pe canalul Bristol.

Dezbaterile continuă, dar, cu datele pe care le au în prezent, istoricii nu pot fi siguri de nimic, pot doar susţine anumite teorii. Iar zona de unde au fost aduse pietrele a fost localizată în decursul timpului în regiuni diferite.
 

Sursa: Daily Mail