Lucrul esenţial pe care trebuie să îl facă fiecare om pentru a preveni artrita
Bacteriile responsabile pentru afecţiunile gingivale produc o enzimă care interacţionează cu reziduurile anumitor proteine.
Organismul consideră aceste proteine drept intruşi, declanşând astfel un atac imunitar, au afirmat cercetătorii de la Facultatea de stomatologie a Universităţii din Louisville, SUA.
La pacienţii bolnavi de artrită, rezultatul este inflamarea cronică responsabilă pentru distrugerea ţesutului osos şi a cartilajului de la nivelul încheieturilor.
Studii anterioare au indicat faptul că afecţiunile gingivale au o incidenţă de două ori mai mare în rândul pacienţilor bolnavi de artrită reumatoidă.
Bacteria ce cauzează afecţiunile gingivale, Porphyromonas gingivalis, produce o enzimă unică, denumită peptidil-arginina-deaminază (PAD).
Oamenii de ştiinţă au descoperit că enzima PAD transformă reziduurile anumitor proteine în citrulină, iar organismul identifică aceste proteine drept intruşi, ceea ce declanşează atacul imunitar.
„Luate împreună, rezultatele noastre sugerează că enzimele PAD ar putea constitui legătura directă dintre infecţia produsă de P. gingivalis şi artrita reumatoidă, dar concluzia iniţială va trebui verificată prin intermediul unor cercetări ulterioare”, a afirmat Jan Potempa, profesor la Facultatea de stomatologie a Universităţii din Louisville, în studiul publicat în revista PLOS Pathogens.
Surse: Mediafax, Daily Mail