Cum ne-ar putea ajuta pisicile „tricolore” în lupta cu obezitatea?

23 02. 2014, 00:00

Secretul constă în structura lor cromozomială unică, arată cercetătorii de la Universitatea California – San Francisco, care şi-au prezentat recent concluziile în cadrul întrunirii anuale a Societăţii de Biofizică.

Pisicile calico au o genă asociată cu culoarea portocalie a blăni, genă situată pe unul dintre cromozomii X, şi o genă pentru culoarea neagră, situată pe celălalt cromozom X. (La pisici, ca şi la oameni, femelele au doi cromozomi X, iar masculii au un cromozom X şi unul Y.)

Inactivarea la întâmplare a unuia dintre cei doi cromozomi X în fiecare celulă explică această combinaţie specifică de culori a blănii. 

Descifrarea acestui proces de inactivare a unui cromozom X i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă întreg procesul controlului epigenetic, adică felul în care o schimbare în activitatea unei gene poate fi transmisă la urmaşi, fără a fi implica modificări ale secvenţei ADN-ului. Astfel, cercetătorii ar putea înţelege dacă şi în ce mod şi alte trăsături, precum tendinţa spre obezitate, pot fi transmise de la o generaţie la alta.

Pentru specialişti, scopul suprem ar fi să afle câte tipuri de gene ar putea fi activate sau inactivate concomitent, fără a altera structura ADN-ului.

Primul pas este vizualizarea cromozomilor; cercetătorii au reuşit acest lucru printr-o nouă tehnologie tomografică, numită „soft x-ray tomography.” Cu ajutorul fluorescenţei, această metodă permite vizualizarea tridimensională a componentelor celulei. 

Cercetătorii au vizualizat astfel structura complexă a cromozomului X inactivat din celulele pisicilor femele, în interiorul nucleului celular, şi au identificat poziţia specifică a unor gene.

Importanţa acestui studiu constă în faptul că deschide calea spre studii asemănătoare ale cromozomilor X la om. 

Unele alterări ale structurii cromozomilor X la oameni sunt  asociate cu boli genetice care pot fi transmise de-a lungul mai  multor generaţii.

Distribuţia ţesutului adipos este şi ea corelată cu cromozomii X, astfel încât e posibil ca, în viitor, unele intervenţii asupra acestor structuri din interiorul  nucleului celular să ajute la controlarea tendinţei moştenite spre obezitate. Cercetările sunt abia la început, dar oamenii de ştiinţă speră să poată ajunge cândva să inactiveze anumite componente din  nucleul celular asociate cu obezitatea şi cu alte boli.

Sursa: ABC Science