O tulpină bacteriană care cauzează acnee a primit numele muzicianului Frank Zappa
Cercetătorii de la Centrul pentru agro-ecosisteme sustenabile şi bioresurse din Italia au decis să acorde acestei bacterii numele Propionibacterium acnes type P. Zappae în memoria celebrului muzician de rock experimental, care a murit în anul 1993.
Cercetătorii italieni spun că au dorit în acest fel să aducă un tribut rockerului american, precizează USA Today. Ei mai spun că descoperirea lor reprezintă un caz unic de transfer de la o bacterie umană la o plantă.
Gail Zappa, văduva muzicianului, a declarat: „Pentru mine, acest tribut reprezintă o altă extensie a felului în care Frank înţelegea că aducă lucrurile împreună, să aducă un sens întregului univers. Este vorba de o continuitate strict conceptuală”.
Într-un interviu acordat postului CNN, unul dintre autorii acestei descoperiri a explicat decizia cercetătorilor italieni. „Frank Zappa era un muzician foarte excentric şi, cumva, foarte imprevizibil în comportamentul său”, a declarat Andrea Campisano, coordonatorul studiului. „Nu ne aşteptam deloc să facem o astfel de descoperire şi ne-am gândit imediat la el„, a mai spus acesta.
Nu este pentru prima dată când Frank Zappa i-a inspirat pe oamenii de ştiinţă atunci când aceştia trebuiau să acorde nume unor descoperiri. Astfel, în ultimii 40 de ani, numele rockerului american a fost acordat unei moluşte, unui peşte, unei meduze şi unei specii de păianjen. Totodată, asteroidul 3834 Zappafrank a primit numele legendei rock.
Zappa a murit din cauza unui cancer la prostată în 1993, la vârsta de 52 de ani.
Frank Zappa a fost muzician, compozitor şi regizor de film. A abordat diverse stiluri muzicale, de la rock la jazz, electro şi simfonic. A primit un premiu Grammy pentru albumul „Jazz from Hell”, în 1988.
Zappa a fost inclus postum în Rock and Roll Hall of Fame, în 1995, şi a primit un premiu Grammy pentru întreaga carieră în 1997.
În 2005, albumul său „We’re Only in It for the Money” (1968) a fost inclus în Arhiva de înregistrări a Statelor Unite (United States National Recording Preservation Board’s National Recording Registry). În acelaşi an, revista Rolling Stone l-a situat pe locul al 71-lea în topul celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor. În 2007, oraşul său natal, Baltimore, a declarat 9 august „Ziua Frank Zappa” în onoarea sa.