O femeie a purtat în pântece un fetus timp de 44 de ani, fără să ştie. Cum a fost posibil
Bâtrăna a fost internată în spitalul din Matividade, Brazilia, pentru că avea dureri foarte puternice şi stări de ameţeală.
După ce i-au făcut o radiografie, medicii au văzut uluiţi că femeia avea în abdomen un fetus de aproximativ 20-28 de săptămâni. Copilul devenise un fetus pietrificat, pentru că femeia rămăsese gravidă în urmă cu 44 de ani.
Bâtrănă le-a povestit doctorilor că după ce a rămas însărcinată s-a dus la un vraci, pentru că avea dureri. A primit un leac, după care s-a simţit mult mai bine şi a crezut că pierduse sarcina, pentru că bebelusul nu mai mişca.
În mod straniu, fetusul care a murit a rămas în corpul femeii, iar organismul ei a reacţionat calcificând micul trup.
Acest fenomen se numeşte în termeni medicali lithopedion, iar popular „copil de piatră”. Apare foarte rar, în cazul unor sarcini extrauterine, când fetusul nu se poate naşte şi moare în corpul mamei.
Femeia nu face infecţie şi nu are grave probleme de sănătate, pentru că ţesutul mort al fetusului este învelit în calciu şi o protejează astfel de infecţii.
Medicii au întâlnit cazuri similare şi la alte femei în vârstă. Anul trecut, o bâtrănă din Columbia a aflat că purta încă în pântece un făt de acum 40 de ani.
În 2009, un caz similar a fost diagnosticat la o femeie de 92 de ani din China, care purtase fetusul calcificat timp de 60 de ani.
Din păcate, bătrâna din Brazilia refuză să se opereze pentru a scoate fetusul, iar medicii sunt îngrijoraţi pentru sănătatea ei.
Sursa: Daily Mail