Guvernul islamist Hamas, aflat la putere în regiune, a declarat că doreşte colaborarea cu o echipă de experţi internaţionali în arheologie, mai ales francezi, pentru a afla detalii despre statuia din bronz a zeului grec Apollo, care cântăreşte aproximativ 450 de kilograme şi care ar putea avea o valoare estimată de 250 de milioane de euro.
„Efectuăm investigaţii pentru a cunoaşte toate detaliile în legătură cu această statuie şi originea sa”, a declarat pentru AFP vicepremierul guvernului Hamas, Ziad al-Zaza.
„La capătul cercetărilor, statuia va fi predată Ministerului Turismului şi Antichităţilor, care va stabili contacte, prin intermediul guvernului, cu părţile internaţionale interesate, mai ales Franţa, una dintre ţările cele mai ataşate de antichităţi”, a precizat Ziad al-Zaza.
Ministrul adjunct din Ministerul Turismului şi Antichităţilor, Mohammad Khalla, a afirmat că „statuia ar putea fi împrumutată unui celebru muzeu francez sau britanic, ceea ce ar putea duce la contacte între guvernul din Gaza şi guvernele străine”.
Ţările din Uniunea Europeană, printre care şi Franţa, se abţin de la orice legătură oficială cu gruparea islamistă Hamas, considerată de Uniunea Europeană şi Statele Unite drept „o organizaţie teroristă”.
În prezent, statuia „se află la Ministerul de Interne, pe toată durata anchetei”, a spus vicepremierul guvernului Hamas.
Surse: Mediafax, AFP, BusinessWeek