Cum ne influenţează emoţiile în viaţa de zi cu zi. Deciziile noastre se bazează pe detalii aparent nesemnificative

12 02. 2014, 17:16

Să luăm un prim exemplu. De Ziua Indrăgostiţilor, în fiecare an creşte consumul de dulciuri. Nu este o simplă coincidenţă. Când suntem îndrăgostiţi totul pare să fie mai dulce, chiar şi mâncarea sau băuturile fără un gust deosebit în realitate.

Cercetătorul Kai Qin Chan, de la Universitatea Radboud Nijmegen din Olanda, spune că această asociere între iubire şi dulce începe chiar din copilărie, când bebeluşii fac o legătură între afecţiunea primită de la mama şi laptele matern sau laptele praf consumat.

Şi când trebuie să observăm greutatea unui obiect suntem influenţaţi de latura afectivă. O carte despre care ni se spune că are texte importante o să ni se pară mai grea decât una despre care aflăm că nu conţine informaţii deosebite, deşi, în realitate, ambele cântăresc la fel.

Aceeaşi impresie o avem atunci când ne simţim slabi, vulnerabili. Obiectele ni se par mai grele decât sunt în realitate, se arată într-un studiu publicat luna aceasta în Journal of Experimental Psychology.

De asemenea, există o legătură între senzaţia de singurătate şi frig. Persoanele care se simt izolate resimt o temperatură mai scăzută decât cea reală. Cei singuri simt nevoia să consume mai multe alimente calde, ca să se încălzească, ei asociind căldura cu afecţiunea şi interacţiunea socială.

Căldura este asociată şi cu o judecată de valoare pozitivă. Dacă ţinem în mână un obiect cald, oamenii din jur, chiar dacă ne sunt străini, ne vor părea mai prietenoşi.

Atunci când ni se cere să analizăm o dilemă morală, iar intrebarea ne este adresată într-un chenar cu alb şi negru, vom avea tendinţa de a vedea lucrurile în alb şi negru, adică de a face judecăţi radicale. Când chenarul este colorat, suntem mai deschişi să vedem ambele părţi ale problemei.
 

Sursa: Live Science