Home » D:News » Cea mai îndrăzneaţă predicţie: foarte probabil, vom descoperi viaţă extraterestră până în 2040!

Cea mai îndrăzneaţă predicţie: foarte probabil, vom descoperi viaţă extraterestră până în 2040!

Cea mai îndrăzneaţă predicţie: foarte probabil, vom descoperi viaţă extraterestră până în 2040!
Publicat: 11.02.2014
Peste un sfert de secol, astronomii vor fi studiat deja suficiente sisteme solare pentru a avea mari şanse de a detecta semnale electromagnetice produse de extratereştri, spune un binecunoscut specialist în domeniu.

Seth Shostak, din cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), care studiază Universul în unor indicii ale vieţii extraterestre, prevede că,  până în anul 2040, vom fi în posesia a suficiente date despre planete îndepărtate pentru a putea să descoperim existenţa vieţii pe aceste corpuri cereşti.

Îndrăzneaţa predicţie a fost făcută publică în cadrul simpozionului NIAC 2014 (NASA Innovative Advanced Concepts), organizat recent la Universitatea Stanford, SUA.

Peste 24 de ani, „în loc să fi studiat câteva mii de sisteme stelare, cum este situaţia în prezent, vom fi cercetat poate un milion de sisteme”, a spus Shostak. „Un milion ar putea fi numărul potrivit pentru a descoperi ceva.”

Optimismul lui Shostak se întemeiază parţial pe observaţiile realizate de telescopul Kepler al NASA, care a arătat că galaxia Calea Lactee e plină de lumi capabile să adăpostească viaţa aşa cum o ştim noi.

După afirmaţiile specialistului, o stea din cinci are cel puţin o planetă pe care ar fi posibil să existe viaţă, un procent „fantastic de mare”, crede el. „Asta înseamnă că în galaxia noastră ar exista un număr de lumi asemănătoare cu Terra de ordinul a zeci de miliarde.”

Shostak şi colegii săi cred că unele dintre aceste lumi ar putea adăposti forme de viaţă inteligente, fiinţe care să fi ajuns la o dezvoltare tehnologicp suficientă pentru a emite în cosmos semnale electromagnetice, aşa cum face permanent civilizaţia umană.

Ca urmare, una dintre metodele de cercetare utilizate de SETI este amplasarea de uriaşe antene radio şi urmărirea semnalelor captate de acestea, în speranţa de a identifica, printre ele, semnale emise de civilizaţii de pe alte planete.

Aceste cercetări au început în 1960, iar de atunci au devenit tot mai eficiente, astronomii beneficiind de tehnologie electronică şi digitală tot mai performantă.

Totuşi, cercetările se izbesc mereu de problema finanţării necesare pentru construirea unor telescoape care  „scaneze” cerul în căutarea semnalelor venite din spaţiu. De pildă, instalaţia Allen Telescope Array din California, pe care o foloseşte SETI, era iniţial proiectată să cuprindă 350 de antene parabolice radio, dar numai 42 au fost construite până în prezent, iar funcţionarea ansamblului a fost întreruptă în aprilie 2011, din cauza lipsei de fonduri, şi reluată abia în luna decembrie a aceluiaşi an.

Descoperirea vieţii extraterestre în următorii 24 de ani este şi ea dependentă de finanţarea suficientă a operaţiunilor SETI.

Desigur, căutarea vieţii extraterestre nu are în vedere doar societăţile inteligente; mulţi specialişti, care lucrează în cadrul altor programe de cercetare, speră să descopere cel puţin forme de viaţă simple, probabil mult mai răspândite în Univers decât cele evoluate şi inteligente.

Pe Terra, primele microorganisme au apărut acum 3,8 miliarde de ani, la doar 700 de milioane de ani după formarea planetei. Dar a fost nevoie de încă 1,7 miliarde de ani pentru apariţia unor forme de viaţă multicelulare. Specia umană a apărut abia acum 200,.000 de ani şi nu a devenit o specie cu adevărat performantă tehnologic decât în ultimul secol.

Shostak vede „vânătoarea de extratereştri” ca pe o cursă cu trei trasee: căutarea civilizaţiilor extraterestre avansate, inteligente; cercetarea corpurilor cereşti din sistemul nostru solar (precum planeta Marte şi satelitul jupiterian Europa), în căutarea unor organisme simple, şi căutarea indiciilor de activitate microbiană pe exoplanete apropiate, cu ajutorul unor viitoare instrumente performante, precum telescopul  spaţial James Webb al NASA, în valoare de 8,8 miliarde USD, ce urmează a fi lansat în 2018.

Iar după cum a declarat Shostak în cadrul NIAC, toate aceste abordări au şanse la fel de mari: oricare dintre ele ar putea da roade în următoarele 2 decenii, ducând la descoperirea vieţii pe alte planete.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda