Au fost descoperite 13 iguane „incredibil de rare”… în bagajul a două românce, ce au fost arestate la Londra

05 02. 2014, 11:28

Iguanele rare, originare din El Salvador, fiecare înfăşurată într-un ciorap, au fost găsite într-un bagaj, provenind din Bahamas, de către ofiţeri de vamă care efectuau verificări, luni. Una dintre cele 13 iguane nu a supravieţuit călătoriei, potrivit postului.

Cele două femei, în vârstă de 24 şi 26 de ani, au fost arestate, fiind suspectate de infracţiuni în domeniul importului, potrivit postului britanic.

„Această specie de iguană este extrem de rară. Ar mai exista numai câteva sute de exemplare”, a declarat Grant Miller, un oficial de rang înalt din cadrul serviciului vamal britanic. În opinia sa, este vorba despre o „captură importantă”.

„Având în vedere circumstanţele în care le-am găsit, pare incredibil că au supravieţuit aproape toate, cu excepţia uneia, unui zbor atât de lung”, a adăugat el.

Oficialul a precizat că animalele erau dezhidratate şi că au fost plasate sub supravegherea unui specialist.

Surse: Mediafax, ITV News