Să fi dispărut faimosul monstru acvatic mexican? (VIDEO)
Vestea, privind simpatica creatură, care are branhii ca nişte pene şi o gură curbată ce ne duce cu gândul la un zâmbet ciudat, este destul de îngrijorătoare.
Singurul său habitat natural este reţeaua de lacuri şi canale Xochimilco, acele „grădini plutitoare” pe care locuitorii cultivă legume tot timpul anului. Aztecii au creat aceste insule din pământ şi vegetaţie, fixându-le în apele puţin adânci ale părţii de sud a Lacului Texcoco. Acum, însă, acest mediu este afectat de poluare şi extinderea urbanizării
Biologul Armando Tovar Garza de la National Autonomous University din Mexic a declarat recent că această creatură „are un risc crescut de dispariţie”. Specialistul a explicat că anul trecut, o echipă de cercetători şi-a petrecut patru luni în zonă încercând să adune exemplare de axolotl din apele noroioase însă nu a reuşit să găsească nici măcar unul.
Unele exemplare supravieţuiesc în acvarii şi în laboratoare de cercetare, însă experţii susţin că aceste condiţii nu sunt tocmai cele mai bune pentru animale.
Crescând până la aproximativ 30 de centimetri lungime, axolotlul se foloseşte de cele patru picioruşe cu care este dotat pentru a se deplasa pe fundul lacului, ajutându-se de coadă pentru a înota în canalele noroioase din Xoxhimilco. Însă „grădinile plutitoare” s-au transformat în mahalale cu locuinţe improvizate şi cu o canalizare netratată care se scurge direc în apa din Xochimilco.
Experţii de la Academia Mexicană pentru Ştiinţe au declarat că un studiu din 1988 s-a concluzionat că în această zonă existau aproximativ 6.000 de axolotli pe kilometru pătrat. Încă, cifrele au scăzut la 1.000 de exemplare în 2003 şi apoi la doar 100 în 2008.
Tovar Garz a explicat că este prea devreme pentru a putea declara că axolotl este extinct în habitatul său natural. El a mai spus că în luna februarie a acestui an, oamenii de ştiinţă vor începe o nouă cercetare ce va dura 3 luni şi va presupune găsirea ultimelor axolotli din sălbăticie.
„Trebuie să repetăm cercetările care au fost realizate în aproape toate canalele deoarece acum suntem în sezonul rece, când temperaturile sunt scăzute şi când s-ar putea să avem mai mult succes în găsirea animalelor având în vedere că acum este perioada de împerechere”, a mărturisit Tovar Garza.
Alarmaţi de scăderea numărului de astfel de exemplare din sălbăticie, oamenii de ştiinţă au creat pentru acestea un fel de „adăposturi” în Xochimilco. Pentru a crea zone în care condiţiile să fie mai bune pentru animale, oamenii de ştiinţă au folosit saci cu nisip şi trestii pe post de filtre şi au alimentat „adăposturile” cu apa curată. De asemenea, aceste sanctuare au fost create pentru a proteja axolotli de tilapia şi crap, peşti care au fost introduşi în sistem acum câţiva ani şi care concurează cu axolotli pentru mâncare.
Sursa: C.S. Monitor