Spectacol astronomic unic: supernova care poată fi văzută prin binoclu
Galaxia Trabuc (M82) se găseşte la aproximativ 12 milioane de ani lumină-depărtare.
Supernova, poziţionată pe cer între constelaţiile Carul Mare şi Carul Mic, va putea fi observată cu binoclul, pe cerul emisferei nordice, în următoarele câteva nopţi.
Este o descoperire care a fost descrisă drept „Sfântul Graal” pentru specialiştii din domeniu, deoarece oferă un prilej unic pentru cercetări care ar putae ajuta la descifrarea secretelor materiei negre şi ale formării galaxiilor.
Dr. Steve Fossey, de la Observatorul Astronomic al University College London, a observat din întâmplare supernova chiar în timp ce regla un telescop pentru a preda o lecţie de lucrări practice studenţilor la astronomie. Aceştia au avut, aşadar, ocazia unică de a studia, cu echipamentul din observator, obiectul spaţial apărut în galaxia M82, de a face fotografii şi de a măsura caracteristicile radiaţiei emise.
Supernova, denumită SN 2014J, este una dintre cele mai apropiate astfel de fenomene observate în ultimele decenii. Este situată la 12 milioane de ani-lumină distanţă de Pământ, aproximativ aceeaşi distanţă la care era situată şi o supernovă descoperită în 1993 într-o altă galaxie din apropiere, Messier 81.
Sursa: Mail Online