Roverul selenar chinexz, numit Yutu (”Iepurele de Jad”) face parte din componenţa vehicului spaţial Chang’e 3, trimis pe Lună anul trecut şi care mai include şi un lander – un vehicul de aselenizare. Roverul fost proiectat pentru o durată de viaţă de 3 luni, iar landerul – pentru un an.
Recent, Yutu a realizat prima analizăă de sol selenar, cu ajutorul braţului mecanic cu care este înzestrat şi pe care specialiştii au reuşit să-l controleze cu succes de pe Pământ, de la o distanţă de 380.000 km.
China este cea de-a treia ţară care trimite un rover pe Lună, după Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică. China are planuri mari în ceea ce priveşte explorarea şi chiar exploatarea satelitului natural al Terrei, intenţionând să instaleze o bază permanentă pe Lună până în anul 2020.
Camerele panoramice şi spectrografele cu infraroşii ale Chang’e 3 au transmis deja imagini clare ale suprafeţei lunare şi date privind compoziţia acesteia, informaţii pe baza cărora oamenii de ştiinţă au identificat până acum prezenţa a 11 elemente chimice, printre care magneziu, aluminiu, calciu şi ytriu.
Printre sarcinile roverului Yutu se numără studierea structurii geologice şi a compoziţiei chimice a suprafeţei Lunii, dar şi identificarea unor resurse naturale.
Imaginea panoramică de 360 de grade a lunii poate fi văzută aici.
Sursa: Mail Online