Ce se întâmplă cu Soarele nostru?

Richard Harrison, şeful departamentului de fizică spaţială al Rutherford Appleton Laboratory, din Marea Britanie, declară că un astfel de comportament al Soarelui nu s-a mai înregistrat de vreo 100 de ani.

Acestă slăbire a activităţii solare îi nedumereşte cu totul pe savanţi, deoarece survine într-un moment în care, conform calculelor bazate pe ciclurile solare, astrul ar trebui să fie mult mai activ.

• Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
• Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”

Activitatea Soarelui se desfăşoară în cicluri cu durata de 11 ani, iar astrul a atins momentul culminant ciclului când activitatea solară ar trebui să aibă intensitatea maximă în cadrul ciclului. Ar trebui să aibă loc erupţii solare numeroase, Soarele ar trebui să fie plin de pete solare (care indică zone de activitate intensă) şi ar trebui să arunce în spaţiu nori colosali de particule încărcate electric, sub forma ejecţiilor coronale de masă.

În schimb, cu excepţia unor erupţii solare (puţine la număr) Soarele este surprinzător de liniştit. Iar acest maxim foarte slab exprimat urmează unei perioade de minim care a durat mai mult şi a avut intensitate mai mică decât de obicei.

„Ne-a luat complet prin surprindere, pe mine şi pe alţi specialişti în studiul Soarelui”, spune dr. Lucie Green, de la Mullard Space Science Laboratory, din cadrul University College London.

Scăderea în intensitate a activităţii solare s-a petrecut foarte repede, iar acum oamenii de ştiinţă aşteptă să vadă dacă această tendinţă va continua.

După cum explică dr. Green, scăderea în continuare a activităţii solare ar putea duce la existenţa unei stele foarte inactive, „ca şi cum Soarele ar fi adormit”.

Oricât de surprinzătoare ar fi, pentru oamenii de ştiinţă de azi, acest fenomen, nu este prima dată când se întâmplă. 

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Soarele a trecut printr-o fază foarte domoală, numită ulterior Minimul Maunder. Documentele istorice arată că, în această perioadă, practic n-au mai fost observate pete solare.

După părerea lui Mike Lockwood, profesor de fizică a spaţiului la Universitatea Reading, sunt şanse mari ca Soarele să se domolească şi mai mult.

Analiza unor mostre de gheaţă, ce conţin indicii asupra activităţii solare în diferite perioade de timp, sugerează că declinul observat azi este cel mai rapid din ultimii 10.000 de ani. Oamenii de ştiinţă estimează că există o probabilitate de 10-20% ca, în următorii 40 de ani, să se ajungă din nou la condiţiile din timpul Minimului Maunder.

Epoca de inactivitate solară din secolul al XVII-lea a coincis cu o perioadă de răcire a climei, în care iernile au fost foarte grele în Europa. Pe gheaţa groasă a fluviului Tamisa se organizau târguri, Marea Baltică a îngheţat de tot, iar continentul a fost acoperit de zăpadă în proporţie mai mare ca de obicei. În istorie, perioada a rămas cunoscută sub  numele de Mica Eră Glaciară.

Prof. Lockwood crede că acest efect regional ar fi putut atribuit, cel puţin în parte, reducerii activităţii solare, şi că aşa ceva s-ar putea întâmpla din nou dacă astrul continuă să se domolească.

Se crede că efectul local se datorează faptului că radiaţia ultravioletă provenită de la Soare scade în intensitate atunci când activitatea solară se atenuează. Cantităţi mai mici de radiaţii ultraviolete ajung în stratosferă, influenţând curenţii-jet – fluxuri de aer rapide din straturile superioare ale atmosferei, ce influenţează vremea pe Terra. 

Deasupra Europei, particularităţile traiectului curenţilor-rjet blochează curenţii de aer mai cald şi umed dinspre Atlantic şi favorizează sosirea unor fronturi de aer rece dinspre Arctica şi Rusia. Rezultatul este un val de frig care se abate asupra  Europei, iar când survin 3-4 astfel de valuri de frig imediat unul după altul, putem vorbi despre o iarnă grea. Aşa ceva se aşteaptă oamenii de ştiinţă să vadă, ca urmare a declinului activităţii solare.

Dar care sunt implicaţiile acestor fenomene în ceea ce priveşte încălzirea globală?

În raportul recent publicat de comisia specializată a ONU (Comisia Integuvernamentală pentur Schimbări Climatice), autorii afirmă că variaţiile activităţii solare contribuie doar în mică măsură la clima terestră şi că sunt siguri în proporţie  de 95% că încălzirea globală observată în ultimele decenii are drept cauza principală activitatea umană.

Specialiştii au, aşadar, păreri împărţite privind măsura în care activitatea Soarelui influenţează clima terestră.

Dar nu numai clima va fi afectată: unul dintre efectele atenuării activităţii Soarelui va fi diminuarea aurorelor boreale. 

Însă ar putea exista şi efecte pozitive: în lipsa unei activităţi solar intense, infrastrucure tehnologică ar putea funcţiona fără probleme (intensificarea activităţii solare poate perturba reţelele electrice, reţeaua de sateliţi, comunicaţiile radio, dispozitivele GPS).

Oamenii de ştiinţă încă nu înţeleg complet întreg ansamblul de consecinţe ale domolirii Soarelui, dar ceea ce este clar este că Soarele este imprevizibil.

„Se pare că e o perioadă în care lucrurile sunt foarte ciudate. Dar, în acelaşi timp, iese în evidenţă faptul că nu ne înţelegem cu adevărat steaua”, spune prof. Harisson. „Asta pentru că e complicată – e o entitate complexă.”

Sursa: BBC News