Poate egoismul să ne asigure succesul?
Studiul, realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illionois indică faptul că oamenii care au un nivel moderat de narcisism au succes în viaţă doar dacă nu îşi manifestă aspectele negative ale personalităţi.
Oamenii de ştiinţă au definit narcisismul ca o tulburare de personalitate caracterizată de un simţ exagerat se auto-importanţă, lipsa empatiei şi nevoia de admiraţie. Adesea, aceste trăsături îi motivează pe narcisişti să facă orice pentru a avea succes. Legătura dintre narcisism şi succes a subliniată de teoria lui Freud care spune că această trăsătură este o parte normală a psihicului uman. Însă, acum, specialiştii de la Universitatea Illinois nu au fost satisfăcuţi cu cercetările realizate până acum şi care au analizat acest subiect. Mai mult, studiile realizate anterior vin să se contrazică unele pe altele, căci în timp ce există cercetări care spune că narcisismul îl face pe individ să fie un lider bun, altele sugerează opusul.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele narcisiste pot ajunge lideri buni, dar că eficienţa lor este diminuată de-a lungul timpului atunci când colegii încep să le observe aspectele negative.
„Narcisiştii tind să fie extrovertiţi, iar acest lucru duce la realizarea unei legături între narcisism şi poziţia de lider, însă nu trebuie să uităm că, în timp aspectele negative specifice narcisismului devin evidente”, a explicat coordonatorul studiului Emily Grijalva.
Grijalva a mai adăugat că narcisiştii nu pot menţine o atitudine pozitivă în relaţiile interpersonale, pe o perioadă lungă de timp. Alte trăsături negative ale narcisiştilor pot fi: aroganţa, tendinţa de a exploata şi comportamentul tiranic.
Sursa: Medical Daily