Home » D:News » Sfârşitul unui mit: câinii nu se trag din lupi

Sfârşitul unui mit: câinii nu se trag din lupi

Sfârşitul unui mit: câinii nu se trag din lupi
Publicat: 19.01.2014
Câinii şi lupii s-au desprins dintr-un strămoş comun, cândva acum 11.000 – 34.000 de ani, fiind aşadar înrudiţi, dar lupii nu sunt strămoşii direcţi ai câinilor, aşa cum se credea până acum, arată un studiu genetic.

Similarităţile genetice dintre câinii şi lupii de azi provin, în parte, spun oamenii de ştiinşţă americani, din încrucişările între câini şi lupi survenite după domesticirea căinilor şi nu din faptul că lupii ar fi strămoşii câinilor domestici.

Aceste concluzii contrazic viziunea tradiţională, conform căreia fermierii preistoric ar fi luat şi crescut pe lângă casă pui de lup, din care au evoluat câinii domestici.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Chicago şi publicat în PLoS Genetics spune o poveste diferită: primii câini ar fi trăt iniţial pe lângă societăţile de vânători-culegători şi s-au adaptat mai târziu la traiul într-o societate agrară.
Câinii sunt mai înrudiţi între ei decât cu lupii, indiferent de originea geografică, rezultând că nu descind cu toţii dintr-o singură linie genetică de lupi.

“Domesticirea câinilor este un proces mult mai complex decât credeam iniţial”, spune John Novembre, genetician şi autor principal al studiului. “În această analiză nu vedem dovezi clare ale unuim model mutiregional ori ale unei origini unice, dintr-un singur lup. Toate acestea fac ca studiile privind domesticirea câinilor să devină foarte incitante în viitor.”

Cercetătorii au secvenţiat genoamele a 3 lupi – din China, Croaţia şi Israel – reprezentând regiunile din care se credea că ar fi originari câinii- şi a 2 rase de câini: basenji, originară din Africa centrală, şi dingo, din Australia, amândouă aceste zone fiind dintotdeauna izolate de populaţiile de lupi actuale. În analiză a fost inclus şi genomul rasei boxer, publicat anterior. Pentru comparaţie, au secvenţiat, de asemenea, genomul şacalului auriu (specia de şacal care trăieşte şi la noi în ţară), o specie ce s-a desprins mai devreme din trunchiul comun al canidelor (familia din care fac parte câinii, lupii şi şacalii).

Analiza a arătat că toate rasele de câini sunt mai asemănătoare între ele decât cu lupii, iar cei trei lupi din arii geografice diferite erau, de asemenea, mai asemănători între ei decât cu orice rasă de câini.

Aceste rezultate arată că, spre deosebire de ceea ce se credea până acum, ambele specii, câinii şi lupii actuali, par să descindă dintr-un strămoş comun mai vechi.

Cercetătorii intenţionează să utilizeze aceste rezultate genetice pentru a reconstitui istoria domesticirii şi tot ceea ce s-a petrecut în trecut cu câinii – evoluţia populaţiilor, mărimea lor, relaţiile dintre ele şi fluxul de gene de la una la cealaltă. Imaginea oferită de rezultatele genetice este mult mai detaliată decât ceea ce exista până acum, dar şi surprinzătoare, afirmă cercetătorii.

Sursa: Mail Online / Foto: Hepta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase