Adio, riduri! O nouă descoperire ne va ajuta să ne menţinem pielea mereu tânără
Cercetătorii de la Universitatea Newcastle au identificat un antioxidant, numit Tiron, care oferă protecţie totală împotriva unor tipuri de efecte nocive ale soarelui, lucru care ne-ar putea ajuta să ne menţinem pielea mai tânără pentru mai mult timp.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, antioxidantul oferă 100% protecţie împotriva radiaţiilor solare UVA şi a stresului oxidativ . Pentru a ne putea da seama de eficienţa lui ar trebui să în comparăm cu reveratrolul (un alt antioxidant care se găseşte în vinul roşu) care oferă o protecţie de 22%.
Studiul a fost finanţat de Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC) şi compania Unilever şi a comparat o serie de antioxidanţi găsiţi în alimente şi vin, precum resveratrol şi curcumin, şi au descoperit că antioxidanţii „specifici” care ţintesc anumite celule, cum este cazul tironului, sunt mult mai eficienţi când vine vorba de stoparea efectelor pe care le au radiaţiile UAV asupra celulelor. Mai mult, ca urmare a acestui proces, antioxidantul tiron stopează eliberarea de enzime şi perturbarea ADN-ului, prevenind astfel apariţia mutaţilor şi a leziunilor de la nivelul pielii.
Momentan, antioxidantul tiron se află în stadiu incipient de cercetare, iar până acum el a fost testat doar pe şobolani.
„Descoperirile sunt încântătoare şi promiţătoare. Ele ne asigură o platformă de studiere a unui antioxidant, de preferat un compus natural cu o structură similară care ar putea fi adăugat în siguranţă alimentelor sau cosmeticelor”, a declarat Mark Birch-Machin, profesor de dermatologie moleculară de la Universitatea Newcastle.
Expunerea constantă la soare este unul dintre lucrurile de lungă surată care contribuie la îmbătrânirea pielii, deoarece razele UVA penetrează pielea şi cresc numărul de radicali liberi (molecule toxice care afectează celulele sănătoase). Din fericire, antioxidanţii, care se găsesc în ceaiul verde, tocate, vin roşu etc pot preveni apariţia cestor probleme ale pielii.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă au expus celule epiteliale (tratate cu oxidanţi diferiţi) la radiaţii UVA. Aceste celule au fost expuse la acelaşi nivel de radiaţii la care este expusă şi pielea în mod normal. Când au analizat rezultatele, specialiştii au constatat antioxidantul tiron oferă cel mai înalt nivel de protecţie, în comparaţie cu resveratrolul (22%) şi curcuminul (16%).