Ce este un vortex polar şi de ce afectează el Statele Unite?
Vortexul polar este un model de circulaţie a vânturilor puternice de-a lungul sistemelor de joasă presiune şi care, de obicei, se întâlneşte pe timpul iernii, în zonele arctice. Efectul unui astfel de vortex este de a menţine circulaţia aerului rece în regiunile polare.
Cu toate acestea, atunci când vârtejul se descompune sau se rupe în două, el poate trimite aer foarte rece spre sud.
Condiţiile meteo create de acest vortex polar au fos atât de severe încât până şi urşii polari de la Parcul Zoologic Lincoln, din Chicago, au fost transferaţi în interior, atunci când temperaturile au ajuns la -26 de grade Celsius. În acelaşi timp, rezidenţii au fost avertizaţi că pielea le-ar putea îngheţa dacă părăsesc casele atunci când temperatura resimţită a scăzut la -53 de grade Celsius.
Oficialităţile au declarat că această temperatură de -26 de grade Celsius de la Aeroportul Internaţional O’Hare a depăşit recordul din 1884 şi l-a egalat pe cel din 1988. În Fargo, cel mai mare oraş din Dakota de Nord, se înregistrează -35 de grade Celsius.
Analiştii estimează că 187 de milioane de oameni ar putea simţi efectele „vortexului polar”. Până acum, autorităţile au anunţat cp cel puţin 13 oameni au murit ca rezultat al condiţiilor extreme.
Condiţiile extreme produse în vortexul polar ar putea face ca temperaturile să ajungă la cel mai scăzut nivel din acest secol. Serviciul Naţional de Meteorologie, din SUA, estimează că temperaturile vor scădea cu 25-35 de grade sub medie pentru state precum Delaware, Washinghton D.C., Maryland, New York, Virginia, Ohio şi Minnesota, Wisconsin etc.
Unii oameni de ştiinţă cred că din cauza temperaturilor mai mari decât media, din zona Arctică, vortexul polar este slăbit, lucru care îl face să afecteze zonele de la latitudini mai joase.
Vortexul polar are tendinţa de a deveni mai puternic în timpul iernii şi de a-şi pierde din intensitate vara. De asemenea, el se poate întinde pe o distanţă de aproximativ 2.000 de kilometri, învârtindu-se în direcţia inversă acelor de ceasornic în jurul Polului Nord. Un astfel de vortex polar are loc în jurul Antarcticii, fiind un element cheie pentru vremea de iarnă din emisfera sudică.
Sursa: Independent