Cum arăta strămoşul câinilor şi al pisicilor?
Vestigiile noii specii, denumită Dormaalocyon latouri (după Dormaal, numele satului belgian unde au fost descoperite fosilele), sunt reprezentate de dinţi şi oase ale gleznei, care au permis reconstituirea înfăţişării aproximative a acestui strămoş al carnivorelor.
Dormaalocyon latouri era un mamifer arboricol de talie mică, având aproximativ 1 kg, şi care se hrănea cu insecte şi cu mamifere mai mici.
Arăta, se crede, ca o combinaţie între o mică panteră şi o veveriţă, având o coadă lungă şi un bot ca de pisică.
Carnivorele moderne descind dintr-un grup străvechi, numit carnivoraforme, care a trăit în Paleocen (66-55 milioane de ani în urmă) şi Eocen (56 – 33,9 milioane de ani în urmă). Paleontologii de la Institutul Regal de Ştiinţe Naturale din Bruxelles au examinat mai multe fosile datând din Eocenul timpuriu. Ei au colectat, din solul din jurul satului Dormaal, aproape 14.000 de dinţi fosili, aparţinând la 40 de specii de mamifere străvechi.
280 dintre aceşti dinţi, datând dintr-o perioadă timpurie şi având o structură foarte primitivă, indică faptul că specia căreia i-au aparţinut, Dormaalocyon, se află, din punct de vedere evolutiv, aproape de punctul de origine al carnivoraformelor, indicând, de asemenea, că acestea ar fi originare din Europa.
Structura osului gleznei arată, de asemenea, că Dormaalocyon era un mamifer căţărător; mediul lui de viaţă ar fi fost pădurile umede care se întindeau la acea vreme pe actualul teritoriu al Belgiei.
Studiul confirmă rezuytatele unor cercetări anterioare ce sugerau că mamiferele carnivore au apărut în Paleocen, înaintea lui Dormaalocyon.
Descrierea acestei specii contribuie la înţelegerea modului în care au evoluat mamiferele timpurii, după dispariţia marilor dinozauri.
Carnivorele erau deja foarte diversificate la începutul Eocenului, ceea ce a permis cercetătorilor să formuleze ipoteza că ele erau deja diversificate, într-o anume măsură, încă de la sfârşitul Paleocenului. Dacă este aşa, atunci mai sunt încă multe fosile care aşteaptă să fie descoperite şi care ar putea lămuri originea câinilor şi a pisicilor de azi.
Sursa: Mail Online / Ilustraţii: Charlène Letenneur (MNHN) & Pascale Golinvaux (RBINS)