O privelişte înspăimântătoare: cel mai periculos traseu de drumeţie din lume (GALERIE FOTO)

08 01. 2014, 00:00

Muntele Huashan, din China, reuşeşte să ne înspăimânte doar din fotografii. Încă din secolul II î.e.n., acest loc a avut o importanţă religioasă majoră, atunci când la baza lui s-a construit templul daoist. De atunci, pelerini, călugări şi călugăriţe au început să populeze muntele şi împrejurimile.

Accesul spre cele cinci vârfuri ale muntelui (fiecare dintre ele având însemnătate religioasă importantă) se realizează printr-o reţea de poteci foarte înguste construite din lemn şi agăţate în stâncă. Pe unul dintre cele trei vârfuri se găseşte o ceainărie care, la fel ca restul aşezămintelor de aici, este importantă din punct de vedere religios. 

În ultimii ani, ca urmare a unui flux mare de turişti, potecile au fost restaurate sau întărite, dar chiar şi aşa drumul continuă dă fie foarte periculos. 

Deşi, nu există statistici oficiale referitoare la numărul deceselor de aici, se spune că anual, muntele răpeşte aproximativ 100 de vieţi umane. 

Chinezii daoişti considerau că muntele i-a servit drept casă zeului infernului

În unele zone au fost săpate trepte direct în munte

Chinezii În alte zone, oamenii nu se pot asigura decât ţinându-se de un lanţ de fier

Sursa: Bored Panda