Cele mai mari mistere: 8 obiecte din spaţiu pe care nu le putem explica

1. Culoarea giganticii pete roşii de pe Jupiter

• SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
• Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

(Foto: NASA)

Probabil că aţi mai văzut această imagine cu uraganul care, de cel puţin 400 de ani, se plimbă de-a lungul emisferei sudice a lui Jupiter. Despre acest fenomen ştim că este unul asemănător cu un uragan care ar putea înghiţi trei Terre în el. De asemenea, mai ştim că el este mai rece şi că se află la o altitudine mai mare decât restul norilor de pe Jupiter. 

De-a lungul mai multor secole de observaţii, oamenii de ştiinţă au mai descoperit şi că el îşi schimbă culoarea, aceasta variind de la un roz pal, până la un roşu aprins. Dar cum şi de ce reuşeşte acest fenomen să aibă o durată atât de mare? De ce îşi schimbă culoarea? Acestea sunt întrebări la care momentan, oamenii de ştiinţă nu au putut răspunde cu certitudine. 

2. Răceala incredibilă a inelelor lui Saturn

(Foto: NASA)

Inelele ultrasubţiri şi îngheţate ale lui Saturn sunt o altă parte foarte familiară din Sistemul nostru solar. Chiar dacă ne-am obişnuit ca acestea să fie surprinse des în imagini spectaculoase, ele continuă să rămână un mister pentru noi. 

Astăzi, ştim din ce sunt ele făcute şi înţelegem unele dintre forţele care determină modificarea formei lor. De asemenea, suntem destul de siguri că ele s-au format acum 4,4 miliarde de ani, pe când mai toate planetele din sistemul nostru solar se închegau. Însă, în ciuda acestor informaţii, încă nu am aflat cum s-au format inelele, de ce sunt formate aproape în întregime din gheaţă şi de ce sunt capabile să îşi păstreze forma perfect. Oareele sunt rezultatul unor sateliţi distruşi? Să fie oare resturi ale unui sistem solar timpuriu? 

3. Jupiteri fierbinţi

„Jupiterii fierbinţi” sau planele gazoase gigantice care orbitează aproape de stelele lor, au fost printre primele tipuri de exoplanete pe care astronauţii au început să le descopere în galaxia noastră. Ceea ce este uimitor la aceşti monştri fierbinţi, este apropierea de stelele lor. Substanţele care se găsesc de obicei într-o planetă ca Jupiter pot fi găsite în zonele marginale ale unui sistem solar. Aşadar, cum s-au format aceste planete? Iniţial, oamenii de ştiinţă au crezut că ele au migrat încet până au ajuns în poziţiile actuale. Acum, însă, această teorie a fost infirmată deoarece planetele au planuri orbitale orientate aproape aleatoriu faţă de axele de rotaţie ale stelelor lor. Mai mult, multe planete de tip jupiteri fierbinţi orbitează în direcţia opusă stelelor lor, ceea ce este foarte ciudat. 

„Acest lucru sugerează că pentru ca ele să ajungă în astfel de orbite strânse, planetele trebuie să interacţioneze cu alte planete gigant sau stele”, a explicat Mordecai-Mark Mac Low. 

4. Stele variabile cataclismice

(Foto: David Hardy)

În galaxia noastră am văzut multe stele, de la pitice la gigantice roşii, însă unele dintre ele sunt extrem de ciudate, mai ales atunci când vin în pereche. În această categorie se încadrează o stea binară numită variabilă cataclismică. Mai exact, este vorba de o pitică albă care se află pe o orbită foarte apropiată de cea a vecinei. De fapt, cele două stele sunt atât de apropiate, încât pitica albă atrage tot gazul vecinei sale. 

„Foarte ciudat referitor la aceste două corpuri este faptul că piticele sunt nucleele gigantelor roşii şi că cealaltă stea orbitează atât de aproape încât ea trebuie să fi fost cândva adânc în interiorul gigantei roşii. Se pare că dacă, pe măsură ce se dezvoltă, o stea gigantă roşie înghite un tovarăş binar, atunci partenerul poate îndepărta stratul exterior, lăsând în urmă o pitică albă prematură”, a mai explicat Mac Low. 

Aşadar, o variabilă cataclismică ar putea fi rămăşiţele unui regiment în care o stea binară s-a transformat într-o gigantă roşie şi şi-a „mâncat” tovarăşul. Ajunsă în giganta roşie, steaua explodează tot gazul gigantei roşii, lăsând în urmă pitica albă prematură şi goală. Acum, giganta roşie (din care, de fapt, a rămas o pitică albă) este atât de mică încât orbitează şi „mănâncă” gazul stelei care, cândva, a fost în interiorul ei.

5. Exploziile de radiaţii gamma

Exploziile de radiaţii gamma sunt adesea numite cele mai strălucitoare evenimente electromagnetice din Univers. Într-o singură secundă, ele eliberează mai multă energie decât eliberează o stea obişnuită în timpul vieţii sale. Astfel de radiaţii au fost observate doar în galaxiile distante, iar ele durează doar câteva minute. 

„Ele sunt cunoscute de 40 de ani, însă cauza le este încă necunoscută. Unele au fost corelate cu galaxii foarte îndepărtate, însă altele nu au fost corelate cu nimic”, a explicat astrofizicianul Martin Sirk. 

6. Forma materiei negre

;

Materia neagră este o formă ipotetică de materie care pare să exercite o forţă gravitaţională asupra materiei vizibile, dar care nu interacţionează cu alte tipuri de materie în niciun alt mod. De fapt, ea este atât de misterioasă încât i-am putea spune „Materia X”. 

Ştim că materia neagră există deoarece comportamentul materiei vizibile nu are niciun sens decât dacă pe lână ea ar mai exista şi o altă materie care să împingă lucrurile în jur şi care să formeze lentile gravitaţionale. 

Pe baza observaţiilor realizate de Hubble, oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca materia neagră să aibă o structură filamentoasă, ca o plasă, şi că galaxiile au tendinţa de a se strânge în jurul nodurilor ei. 

Cu toate acestea, astăzi, nu ştim din ce este alcătuită materia neagră sau dacă ea este o substanţă sau o clasă de substanţe. 

7. Întreaga structură a Universului

Şi dacă tot vorbim de obiecte de dimensiuni mari pe care nu le înţelegem, poate că ar trebui să discutăm despre întregul Univers. Niciun mister nu este mai mare ca cel legat de modul în care s-a format Universul. 

Să tratăm mai întâi subiectul energiei întunecate, care nu este tocmai înrudită cu materia neagră. Se crede că energia întunecată este forţa care face ca Universul să se extindă. Poate că este ceva asemănător cu gravitaţia, o forţă care afectează toată materia. Multe experimente şi măsurători confirmă faptul că Universul se umflă peste tot din ce în ce mai repede. Evident, acest fenomen ne duce cu gândul la un alt mister: când a început acest proces de umflare?

Telescopul Planck i-a ajutat pe astronomi să detecteze fondul cosmic de microunde sau lumina apărută în primele momente ale Universului. Cartografierea acelei lumini a scos la iveală ceva cu adevărat de neînţeles: fiecare punct din universul timpuriu pare să aibă aceeaşi temperatură, chiar dacă fiecare dintre aceste puncte este deconectat de restul. Fireşte, unele părţi din Univers erau un pic mai calde, pe când altele erau mai reci, însă până acum nu avem nicio explicaţie pentru modul în care a reuşit Universul să se umfle, dar în acelaşi timp să rămână uniform. 

Sursa: io9