Creaturile bizare ale planetei: ce este această “ghirlandă de beteală” vie? (VIDEO)

05 01. 2014, 11:27

Cea mai cunoscută specie de sifonofore este „corabia portugheză” (Physalia physalis – imaginea de mai jos), dar grupul cuprinde multe alte specii marine.

Deşi pare un singur animal, în realitate e vorba despre o colonie, formată din mai mulţi indivizi ai aceleiaşi specii, conectaţi anatomic şi funcţional între ei.

În cazul genului Apolemia, indivizii din colonie sunt dispuşi într-un şir lung şi împart un tub digestiv comun.

Sifonoforele sunt prădătoare: îşi pândesc prada – peşti sau crustacee mici – şi o paralizează cu înţepăturile celulelor urticante de pe tentacule, ducând-o apoi spre tractul digestiv, pentru a fi digerată.

Coloniile de sifonofore pot avea mărimi foarte variate, de la câţiva centimetri la peste 30 de metri. Cele din genurile Apolemia şi Praya sunt atât de mari, încât apar şi pe ecranele sonarelor.

//www.youtube.com/v/NWFNvcWowLc?hl=en_GB&version=3&rel=0

Sursa: National Geographic / Foto: Monterey Bay Aquarium Research Institute