Cum ne simţim corpul când experimentăm fiecare emoţie? (FOTO)

01 01. 2014, 12:20

Când oamenii de ştiinţă i-au rugat pe indivizi să descrie în ce zone ale corpului simţeau diferite emoţii, ei au descoperit că aceste experienţe sunt foarte similare, chiar dacă oamenii provin din culturi diferite. 

Mai exact, oamenii au declarat că fericirea şi dragostea declanşează activitate în aproape întregul corp, în timp ce depresia se resimte la nivelul braţelor, picioarelor şi capului. Pe de altă parte, se pare frica şi pericolul declanşează senzaţii puternice la nivelul pieptului, mânia fiind şi ea o emoţie care activează braţele.

Acum, oamenii de ştiinţă speră ca, într-o bună zi, aceste emoţii şi modul în care se resimt ele la nivel corporal să îi ajute pe psihologi să diagnosticheze anumite tulburări. 

„Sistemul nostru emoţional din creier trimite semnale către corp, pentru ca noi să putem face faţă situaţiei”, a explicat psihologul Lauri Nummenmaa de la Universitatea Aalto. 

„Să spunem că vezi un şarpe şi îţi este frică. Sistemul tău nervos creşte ritmul cardiac şi nivelul de oxigen care ajunge în muşchi, pentru ca tu să reuşeşti să ieşi cu bine din situaţie. Este un sistem automat. Noi nu trebuie să ne gândim cum reacţionăm”, a mai explicat coordonatorul studiului. 

Această idee există de secole, însă oamenii de ştiinţă nu au reuşit să cadă de acord dacă aceste schimbări din corp sunt distincte pentru fiecare emoţie sau dacă acest model reprezintă o cale prin care mintea să identifice în mod conştient emoţiile. 

Pentru a lămuri problema, Nummenmaa şi colegii săi au realizat un experiment computerizat la care au luat parte 700 de voluntari din Finlansa, Suedia şi Taiwan. 

Specialiştii le-au arătat voluntarilor două siluete negre pe un ecran şi apoi i-au rugat pe aceştia să se gândească la una din 14 emoţii: dragoste, dezgust, mânia, mândrie etc. Apoi, voluntarii au notat care erau zonele din corp pe care le simţeau stimulate şi pe care le simţeau dezactivate de acea emoţie. 

Chiar dacă nu toată lumea a simţit acelaşi lucru, oamenii de ştiinţă au descoperit că, în general, la nivel corporal, emoţiile se manifestă la fel la toţi oamenii. 

Antonio Damasio, un cunoscut specialist în neuroştiinţe, a declarat că este „încântat” de descoperirile lui Nummenmaa deoarece acestea susţin ceea ce s-a sugerat de mult timp: fiecare emoţie activează un set distinct de părţi ale corpului, iar recunoaşterea mentală a acestora ne ajută să identificăm în mod conştient fiecare emoţie.  

Sursa: NPR