De ce se maturizează fetele mai repede decât băieţii?

23 12. 2013, 00:00

Studiul cercetătorilor britanici ar putea să explice astfel motivul pentru care fetele par să crească mai repede decât colegii lor de clasă de sex masculin.

Pe măsură ce oamenii se maturizează, anumite porţiuni ale creierului devin mai mici, întrucât conexiunile inutile dintre celulele neuronale sunt îndepărtate, ducând astfel la apariţia unei „maşini” de procesare optimizată şi mai eficientă.

Autorii studiului au scanat în profunzime creierele a 121 de persoane cu vârstele cuprinse între 4 ani şi 40 de ani.

Ei au remarcat astfel că procesul de „îndepărtare” a conexiunilor inutile începe în jurul vârstei de 10 ani la fete – însă la băieţi nu începe înainte de vârsta de 20 de ani.

„Acest lucru face parte din procesul de învăţare. Creierul, ca întreg, se află în expansiune, însă pierde din conexiunile sale. E ca şi cum ai fi la o petrecere şi toată lumea vorbeşte în jurul tău, iar tu nu poţi să te concentrezi. Însă, dacă unele dintre acele voci dispar, îţi este mai uşor să auzi”, a explicat Marcus Kaiser, coordonatorul studiului.

Studiul, publicat în revista Cerebral Cortex, a evidenţiat, totodată, faptul că legături de lungă distanţă dintre diverse regiuni ale creierului sunt păstrate.

Surse: Mediafax, Daily Mail, Universitatea Newcastle