Oamenii de ştiinţă au descoperit efectul negativ pe care îi poate avea guma de mestecat asupra noastră
Dr. Nathan Watemberg de la Universitatea din Tel Aviv a iniţiat un studiu pentru a observa eventualele efecte pe care le poate avea mestecatul gumei asupra adolescenţilor şi a copiilor. La studiu au luat parte 30 de indivizi cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani. În timpul cercetărilor, li s-a cerut participanţilor, care obişnuiau să consume gumă între o oră şi şase ore pe zi, să renunţe la acest obicei timp de o lună.
După experiment, 26 dintre participanţi au declarat că, de când nu mai mestecă gumă, au suferit îmbunătăţiri în ceea ce priveşte migrenele. Dintre aceşti 26 de participanţi, 19 au declarat că durerile le-au dispărut de tot.
Într-o a doua etapă a studiului, oamenii de ştiinţă i-au rugat e aceşti 26 de participanţi să înceapă iar să mestece gumă. Imediat ce subiecţii au reluat acest obicei şi migrenele le-au reapărut.
Deşi, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice modul în care mestecatul gumei cauzează migrenele, una dintre teorii indică faptul că acest obicei pune presiune în plus pe articulaţia temporomandibulară (ATM), care reprezintă punctul de întâlnire dintre maxilar şi craniu.
„Toţi medicii ştiu că suprasolicitarea a ATM provoacă dureri de cap. Cred că acest lucru se şi întâmplă în rândul copiilor şi adolescenţilor care mestecă mereu gumă”, a declarat dr. Watemberg.
O altă teorie, prezentată de oamenii de ştiinţă este aceea că aspartamul, un îndulcitor artificial folosit adesea în produsele fără zahăr, cauzează migrene. Totuşi, Watemberg , este de părere ce aspartamul se găseşte în cantităţi prea mici în guma de mestecat pentru a putea cauza migrene.
Indiferent care este modul prin care guma de mestecat cauzează migrene, oamenii de ştiinţă îi sfătuiesc pe tineri să renunţe la acest obicei dacă se confruntă cu dureri de cap.
Sursa: Counsel&Heal