Home » D:News » Fotografia zilei – 24 de ani de la Revoluţia Română

Fotografia zilei – 24 de ani de la Revoluţia Română

Publicat: 18.12.2013
24 de ani de la Revoluţia Română
La 16 decembrie 1989, în Timişoara se producea scânteia care urma să aprindă toată ţara. Nemulţumirile, lipsurile şi privaţiunile majorităţii populaţie, dar şi lipsa oricărei speranţe într-o schimbare în bine au facut ca milioane de oameni să iasă în stradă si să ducă la prăbuşirea unui sistem încremenit în timp. Tocmai lipsa de reacţie a acestui sistem a făcut ca România să fie singura ţară comunistă est-europeană care avea să treaca printr-o schimbare extrem de violentă de regim. Dacă în ţări precum Ungaria, Cehoslovacia, Polonia sau chiar Bulgaria clasa politică comunistă a înţeles imperativitatea modificării sistemului politic, în România lui noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era reales în cadrul celui de-al XIV-lea Congres al PCR, iar toţi membrii Executivului, reconfirmaţi în funcţii. Conform evidenţelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, iar cel al răniţilor de 3138. La 24 de ani de la izbucnirea Revoluţiei Române, dosarul revoluţiei, cel care ar fi trebuit să facă lumină şi să răspundă întrebărilor miilor de familii care au pierdut persoane dragi în acele evenimente sângeroase, dar şi celorlalte milioanelor de români dornice să cunoască adevărul, încă se judecă. – Marius Smădu

Mai multe fotografii găsiţi pe Mediafax Zoom

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi

„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”