Home » D:News » O nouă terapie remarcabilă se luptă cu cancerul ca şi cum ar fi o răceală. „Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă specialiştii

O nouă terapie remarcabilă se luptă cu cancerul ca şi cum ar fi o răceală. „Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă specialiştii

O nouă terapie remarcabilă se luptă cu cancerul ca şi cum ar fi o răceală. „Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă specialiştii
Publicat: 08.12.2013
Cum ar fi dacă celulele sistemului imunitar uman ar putea să se lupte cu cancerul aşa cum se luptă cu o simplă răceală? Cercetătorii de la trei centre anti-cancer din SUA testează această idee, reprogramând celulele T ale pacienţilor de cancer pentru a distruge celulele canceroase, iar până acum rezultatele sunt remarcabile.

„Aceasta este cu siguranţă una dintre cele mai captivante reuşite pe care am văzut-o în terapia cancerului în ultimii 20 de ani”, a comentat David Porter, doctor la University of Pennsylvania. „Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă Porter.

În cadrul terapiei, doctorii extrag celulele T din corpul pacientului, le reprogramează prin transferarea unor gene noi, iar apoi le reintroduc în corp. După ce revenirea în corp, fiecare celulă modificată se multiplică de 10.000 de ori, iar aceste celule „vânător” caută şi atacă celulele canceroase din corp. 

Pe scurt, cercetătorii încearcă să înveţe corpul pacienţilor afectaţi de cancer să atace această boală aşa cum atacă o răceală obişnuită.

Până acum, tratamentul experimental încercat de specialiştii de la Universitatea Pennsylvania a obţinut rezultate încurajatoare: din 37 de adulţi cu leucemie, 12 au intrat în remisie, 8 în remisie parţială, iar restul au observat îmbunătăţiri. De asemenea, din cele 21 de cazuri pediatrice, 18 au intrat în remisie totală şi au înregistrat rate foarte mici de revenire a bolii.

Tratamentul produce pacienţilor simptome similare gripei, însă acesta este un cost mic pentru beneficiul obţinut. Doctorii afirmă că celulele T reprogramate supravieţuiesc în pacienţi pentru mai bine de 3 ani.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui nou tratament este faptul că nu este dificil de reprodus în alte centre medicale, spune Porter. Cercetătorul afirmă că, în viitor, acest tratament nu va mai fi doar o soluţie experimentală, ci va fi la dispoziţia tuturor celor ce au nevoie de el.

„Speranţa noastră este ca acest tip de tratament să progreseze foarte repede. Nu va fi disponibil tuturor anul viitor, însă nici nu cred că va dura un deceniu”, a concluzionat Porter.

Sursa: CNN

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?