Sunt Alzheimerul şi diabetul aceeaşi boală? O descoperire uluitoare schimbă ceea ce credeam despre creierul uman

Există şi o veste bună: aceeaşi cercetare oferă totodată o metodă prin care să fie inversate pierderile de memorie asociate diabetului (cel puţin în rândul şoarecilor), ceea ce ar putea deschide calea spre un nou tratament pentru Alzheimer.

„Poate că ar trebui să folosiţi medicamentele de Alzheimer în faza de diabet pentru a preveni din timp deteriorarea cognitivă”, afirmă Ewan McNay de la Universitatea Albany din New York.

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

Tulburarea Alzheimer a produs costuri de 130 de miliarde de dolari în SUA în 2011. Unul dintre cei mai mari factori de risc pentru această afecţiune este diabetul de tip 2. Acest tip de diabet apare atunci când celulele din ficat, muşchi şi cele adipoase nu mai reacţionează în mod eficient la insulină, hormonul care le spune să absoarbă glucoză din sânge. Afecţiunea este, de regulă, produsă de consumarea excesivă a alimentelor bogate în zahăr şi în grăsimi care fac ca insulina să aibă creşteri bruşte ce fac ca celulele să devină desensibilizate la prezenţa sa. Pe lângă faptul că provoacă obezitate, rezistenţa la insulină poate duce şi la probleme cognitive, precum pierderea memoriei şi confuzia.

În 2005, un studiu realizat de echipa cercetătoarei Susanne de la Monte de la Universitatea Brown a identificat un motiv pentru care persoanele cu diabet de tip 2 au un risc mai mare de a dezvolta Alzheimer. În acest tip de demenţă, hipocampul (regiunea din creier implicată în învăţare şi memorie) pare să fie insensibilă la insulină. Aşadar, nu doar celulele ficatului, ale muşchiului şi cele adipoase pot fi diabetice, ci şi creierul poate fi diabetic.

Atunci când animalele sunt hrănite cu o dietă concepută să le producă diabet de tip 2, ele dezvoltă în creier plăci insolubile dintr-o proteină denumită beta-amiloid, una din semnele Alzheimerului. De asemenea, ştim că insulina joacă un rol cheie în memorie. Împreună, rezultatele sugerează că Alzheimerul ar putea fi provocat de un tip de diabet al creierului.

În acest caz, problemele de memorie ce însoţesc adeseori diabetul de tip 2 ar putea fi, de fapt, un Alzheimer timpuriu, şi nu un simplu declin cognitiv.

Deşi nu există un consens în ceea ce priveşte cauzele exacte ale Alzheimerului, ştim că plăcile de beta-amiloid „înfundă” creierul. O idee tot mai acceptată în lumea ştiinţei este aceea că nu plăcile provoacă simptomele, ci precursoarele acestora – grupuri mici şi solubile de beta-amiloid ce poartă numele de oligomeri. Plăcile insolubile ar putea fi, de fapt, metoda prin care creierul încearcă să izoleze oligomerii toxici.

Pentru a investiga dacă beta-amilodiul ar putea fi totodată o cauză a declinului cognitiv în diabetul de tip 2, McNay, Danielle Osborne şi colegii lor au hrănit 20 de şobolani cu o dietă bogată în grăsimi, pentru a le da diabet de tip 2. Aceşti şobolani, alături de alţi 20 ce au avut o dietă sănătoasă, au fost apoi antrenaţi să asocieze o cuşcă întunecată cu un şoc electric. Oricând aceşti şoareci erau aduşi în cuşca întunecată, ei rămâneau „îngheţaţi” de frică – iar măsurarea perioadei de timp pe care şobolanii o petreceau nemişcaţi este o metodă populară prin care cercetătorii măsoară cât de bună este memoria şobolanilor.

Aşa cum se aşteptau cercetătorii, şobolanii diabetici aveau memorii mai slabe decât şobolanii sănătoşi – rămânând „îngheţaţi” în întuneric pentru mai puţin de jumătate din timpul petrecut de şobolanii sănătoşi. Pentru a afla dacă acest lucru se datora plăcilor de beta-amiloid sau precursorilor lor solubili, Pete Tessier de la Rensselaer Polytechnic Institute a conceput fragmente de anticorpi care blochează acţiunea acestora.

Atunci când erau introduşi în şobolanii diabetici anticorpi ce blocau plăcile de beta-amiloid, nu se observa nicio schimbare. În schimb, atunci când cercetătorii introduceau în corpul şobolanilor diabetici anticorpi specifici oligomerilor, ei îngheţau la fel de mult ca şobolanii sănătoşi. „Deficitul cognitiv provocat de diabet era complet inversat”, spune McNay.

Până acum, explicaţia standard pentru declinul cognitiv asociat diabetului de tip 2 este că este un rezultat al unei dereglări a semnalizării celulare a insulinei. Un efect constă în reducerea abilităţii hipocampului de a transporta energie (glucoză) către neuroni în cadrul unei sarcini cognitive. Faptul că plăcile de amiloid se formează în creierele animalelor diabetice (şi al oamenilor) era considerat o consecinţă nefericită a dezechilibrului insulinei.

Aceste experimente sugerează că, de fapt, oligomerii sunt de vină. Alte cercetări realizate de alţi oameni de ştiinţă au arătat că aceleaşi enzime descompun atât insulina, cât şi oligomerii de beta-amiloid – iar aceşti oligomeri previn ca insulina să se ataşeze de receptorii săi din hipocamp. Aşadar, atunci când există prea multă insulină – ca în cazul unei persoane cu diabet de tip 2 – aceste enzime se luptă să descompună insulina. Acest tratament preferenţial al insulinei permite oligomerilor să formeze „grupuleţe”, care apoi previn ca insulina să ajungă la receptorii săi, formând un cerc vicios al unei semnalizări celulare eronate a insulinei, cuplată cu un declin cognitiv.

„Credem că tratamentul nostru a distrus oligomerii de amiloid, astfel că nu mai puteau să blocheze insulina în procesul de ataşare la receptori”, spune McNay, care a prezentat datele sale preliminare cu ocazia întrunirii Society for Neuroscience ce a avut loc în cursul acestei luni la San Diego. „Toată lumea crede că aglomarea de amiloid este o consecinţă a evenimentelor care provoacă declinul cognitiv la diabet, dar noi spunem că de fapt aceasta este cauza”, afirmă McNay. Acest lucru, spune McNay, înseamnă că declinul cognitiv observat la diabetul de tip 2 ar putea fi mai degrabă considerat o etapă timpurie a Alzheimerului.

Este o afirmaţie îndrăzneaţă, iar dacă este corectă, una cu implicaţii majore. Dat fiind că numărul persoanelor cu diabet de tip 2 urmează să crească de la 382 de milioane astăzi până la 592 de milioane în 2035, este posibil ca Alzheimerul să cunoască o dezvoltare similară. Dacă aglomerarea de beta-amiloid poate fi oprită în rândul persoanelor cu diabet de tip 2, iar declinul cognitiv poate fi inversat, poate multe dintre aceste persoane nu vor progresa la Alzheimer.

În ultimii ani, organizaţii precum Alzheimer’s Society din Marea Britanie au finanţat teste clinice pentru a identifica medicamente pentru diabet ce ar putea avea efect asupra pacienţilor cu Alzheimer. „Ce spunem noi este că aceasta ar putea să nu fie singura cale prin care să privim această situaţie”, spune McNay.

Acum, următorul pas este repetarea studiului, iar dacă rezultatele sunt coroborate, să fie căutat un medicament care să facă acelaşi lucru precum anticorpii modificaţi de cercetători, fără a fi nevoie ca medicamentul să fie injectat direct în hipocamp. De asemenea, este nevoie să se afle cât amiloid poate fi eliminat din creier, pentru că este nevoie de un nivel scăzut de amiloid pentru formarea de amintiri.

„Această cercetare deschide calea spre inocularea persoanelor aflate sub cel mai mare risc, cele ce suferă de diabet de tip 2”, afirmă Tres Thompson de la Universitatea Texas. În trecut au existat numeroase încercări eşuate de a folosit anticorpii pentru a atenua Alzheimer. „Dar aceste eforturi au fost făcute asupra oamenilor care se aflau într-o etapă avansată a bolii. Vaccinarea oamenilor de timpuriu ar putea da rezultate mult mai bune”, spune Thompson.

Unii cercetători se tem să se concentreze asurpa beta-amiloidului, dat fiind că 20 de ani de eforturi asupra unui tratament concentrat pe acest aspect al afecţiunii nu au dat roade. „Cred că este o cercetare briliantă – foloseşte tehnici noi care par să funcţioneze, dar este încă foarte concentrat pe beta-amiloid”, spune Olivier Thibault de la Universitatea Kentucky. Cercetătorul este de acord că datele lui McNay par să sugereze o legătură cauzală între beta-amiloid şi dereglarea semnalizării celulare a insulinei, dar afirmă că grupul de cercetători trebuie să ia în calcul şi efectele îmbătrânirii – atât diabetul, cât şi Alzheimerul devin mai probabile pe măsură ce îmbătrânim.

Jessica Smith, purtătorul de cuvânt al Alzheimer’s Society, laudă efortul ştiinţific. „Trebuie să identificăm diferenţa dintre cei cu diabet de tip 2 care dezvoltă Alzheimer şi cei care nu fac asta. Dacă oamenii dezvoltă semnele acestei afecţiuni mai devreme decât credeam, atunci poate că putem interveni mai devreme, în loc să aşteptăm până când dezvoltă complet Alzheimer”, spune Smith.

Desigur, există o metodă mai simplă prin care să ţinem departe de noi diabetul de tip 2 şi Alzheimerul, una care nu necesită deloc medicamente. „Mergeţi la sală şi mâncaţi mai puţine dulciuri”, spune McNay.

Sursa: NewScientist