Primul telescop spaţial dedicat observării mediului înconjurător al planetelor din Sistemul Solar este gata de acţiune
„Am putut să verificăm funcţiile telescopului Sprint-A (denumit şi Hisaki) şi intenţionăm să începem misiunea de măsurători ştiinţifice”, se afirmă în comunicatul emis de JAXA.
Sprint-A este primul telescop spaţial dedicat observării mediului înconjurător al planetelor din Sistemul Solar (Venus, Marte şi Jupiter) de pe o orbită terestră ce fluctuează între 950 kilometri şi 1.150 kilometri.
JAXA a confirmat funcţionarea normală a sistemului de captare a radiaţiilor ultraviolete extreme, care nu pot fi observate de pe Terra.
Telescopul Hisaki a fost plasat pe orbita sa funcţională pe 15 septembrie, la o zi după lansarea realizată cu noua rachetă niponă Epsilon.
Epsilon, propulsat cu propergol solid, este cel mai recent propulsor creat de Japonia după racheta H-2A, de două ori mai mare şi de două ori mai costisitoare, inaugurată în 2001. Japonia a lansat şi o versiune mai puţin impunătoare, H-2B, care a efectuat o primă misiune în 2009.