Ochelarii care „văd” prin piele: ce foloase imediate am putea avea de pe urma lor? (VIDEO)
Dezvoltat prin contribuţia a două companii, Evena Medical (SUA) şi Epson (Japonia), Eyes-On Glasses System, cum se numeşte dispozitivul, reprezientă, după afirmaţiile specialiştilor celor 2 firme, primul sistem portabil de imagistică vasculară în timp real.
Ochelarii au fost proiectaţi pentru a putea fi purtaţi de personalul medical ori de câte ori e nevoie de perforarea unor vase de sânge ale pacientului, pentru tratamente intravenoase ori prelevare de sânge.
Cu ajutorul lor, vasele sanguine pot fi vizualizate clar, asistentele putând astfel alege vena potrivită, fără încercări ratate, care măresc disconfortul pacienţilor.
Dispozitivul se bazează pe un sistem dezvoltat anterior de Evena Medical, un aparat de imagistică vasculară mult mai voluminos, care proiecta imaginea venelor pacienţilor pe un ecran.
Sistemul portabil, însă, este mult mai uşor de folosit; imaginea este proiectată pe micul ecran incorporat în ochelari, iar aceştia pot fi purtaţi cu uşurinţă de asistente ori de câte ori realizează proceduri medicale ce implică perforarea venelor prin piele.
De asemenea, dispozitivul permite personalului medical să stocheze fotografii şi imagini video care pot fi apoi transmise la distanţă prin Bluetooth, Wi-Fi şi 3G.
Eyes-On Glasses System va începe să fie distribuit pe piaţă în primul trimestru al anului 2014.
http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1
Sursa: Mail Online