Te temi că bebeluşul tau ar putea suferi de alergii la unele alimente? Iată metoda de prevenire recomandată de specialişti
Conform afirmaţiilor cercetătorilor de la Universitatea Southampton, combinarea celor două tipuri de alimentaţie – cu lapte matern şi cu hrană solidă – ajută copilul să-şi dezvolte un sistem imunitar puternic şi echilibrat, cea ce reduce riscul apariţiei alergiilor.
„Se pare că sistemul imunitar este educat corespunzător atunci când alimentele solide se suprapun cu laptele matern, deoarece laptele de mamă stimulează mecanismele legate de toleranţa organismului faţă de mâncărurile solide”, spune dr. Kate Grimshaw, dietetician şi cercetător în cadrul U. Southampton.
„În plus, cercetările noastre sugerează că săptămâna a 17-a de viaţă este un moment esenţial: introducerea mâncărurilor solide înainte de această vârstă pare să stimuleze apariţia bolilor alergice, în timp ce introducerea după acest moment pare să stimuleze toleranţa organismului.”
Sugarii prezintă, în mare măsură, intoleranţă faţă de alimentele solide înainte de vârsta de 4-6 luni; se crede că acest fenomen s-ar datora faptului că tubul digestiv este încă imatur, ceea ce poate duce la apariţia unor simptome de alergie alimentară.
În studiul realizat la U. Southampton, 41 de bebeluşi au dezvoltat o alergie alimentară până la vârsta de 2 ani, iar cercetătorii au comparat alimentaţia lor cu cea a altor 82 de copii care nu făcuseră alergii până la 2 ani. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Pediatrics.
Cercetătorii au constatat că acei copii care făcuseră alergii începuseră să consume alimente solide mai devreme decât copiii non-alergici – la 16 săptămâni sau mai devreme. De asemenea, era mai probabil ca bebeluşii cu alergii să nu fi fost alăptaţi atunci când mamele lor le-au introdus în alimentaţie proteine din laptele de vacă, din orice sursă.
În lumina rezultatelor studiului, cercetătorii recomandă femeilor care alăptează să introducă alimentele solide după vârsta de 17 săptămâni.
Rezultatele confirmă concluziile unor studii anterioare, în urma cărora Academia Americană de Pediatrie şi Societatea Europeană de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică recomandă insistent mamelor să nu introducă hrană solidă în alimentaţia sugarului înainte de 4-6 luni; Academia Americană de Pediatrie a recomandat de asemenea ca, atunci când încep să introducă alimente solide, mamele să continue să alăpteze copiii, suprapunând astfel cele două tipuri de alimentaţie, pentru a permite adaptarea cât mai bună a bebeluşului.
Sursa: EurekAlert!