Un efect nou-descoperit al pilulei anticoncepţionale îi îngrijorează pe medici

19 11. 2013, 13:49

Într-un studiu prezentat la cea de-a 117 întrunire anuală a Academiei Americane d Oftalmologie, cercetătorii au analizat date privind sănătatea a peste 3.400 de femei cu vârsta de cel puţin 40 de ani, din SUA.

În ansamblu, au constatat cercetătorii, femeile care luaseră pastile anticoncepţionale timp de 3 ani sau mai mult aveau un risc dublu de a face glaucom, comparativ cu femeile care folosiseră pilula pentru o perioadă mai scurtă sau deloc.

„În acest moment, analizând datele, considerăm că există o corelaţie între mijloacele de control al naşterilor pe termen lung şi apariţia glaucomului”, spune  Elaine Wang, de la  Duke University, unul dintre autorii studiului.

”De ce? Încă nu ştim sigur. Pasul următor va fi examinarea oculară atentă, pentru a înţelege ce se întâmplă cu vederea unei femei atunci când aceasta ia pastile anticoncepţionale. Trebuie să verificăm aceste observaţii.”

În plus,  oamenii de ştiinţă au descoperit că riscul de apariţie al glaucomului este influenţat şi de factori precum vârsta, rasa, antecedentele legate de sănătatea oculară şi vârsta la care a apărut primul menstruaţie.

Sursa: FOXNews