De ce nu vor copiii să mănânce legume?
De zeci de ani, părinţii se întreabă de ce copiii se încăpăţânează să nu consume legume. Recent, doi cercetători americani susţin că au găsit răspunsul.
După ce au studiat zeci de copii mici în timp ce se jucau cu diferite obiecte, oamenii de ştiinţă au constatat că aceştia au tendinţa de a evita plantele, atingând mai curând obiecte artificiale precum lingurile. În urma cercetărilor ei au concluzionat că este vorba de un mecanism de apărare al corpului care îi determină pe copii să evite plantele, având în vedere că multe dintre ele ar putea conţine substanţe toxice care să le
„De-a lungul evoluţiei umane, plantele au fost esenţiale pentru existenţa umană. Cu toate acestea, în ciuda beneficiilor pe care le-au adus unele dintre ele, plantele au reprezentat întotdeauna şi un adevărat pericol”, au notat autorii studiului, dr. Annie E Wertz şi dr. Karen Wynn de la Universitatea Yale.
„Plantele produc toxine, ca metodă de apărare împotriva prădătorilor, iar aceste toxine pot fi dăunătoare sau chiar letale, dacă sunt ingerate. Alte plante, au sisteme de apărare fizică, cum ar fi spinii. Noi am bănuit că sugarii pot avea strategii comportamentale care le reduc expunerea la pericolele pe care le reprezintă plantele”, au mai specificat cercetătorii.
Pentru a-şi testa teoria, oamenii de ştiinţă au studiat modul în care au reacţionat copiii cu vârste între 8 şi 18 luni, atunci când li s-a prezentat o varietate de obiecte în timp ce stăteau în braţe la părinţi.
În fiecare caz, specialiştii aşezau, pe rând, 6 obiecte, în faţa copiilor şi le spuneau „Uite ce am eu!”. În acelaşi timp, specialiştii cronometrau pentru a afla de cât timp are nevoie copilul până se decide să atingă obiectul. De asemenea, părinţilor li s-a cerut să ţină ochii închişi pentru a avea cât mai puţină influenţă asupra copiilor. Repetând acest test pe aproximativ 100 de copii, oamenii de ştiinţă au constatat că există o variaţie semnificativă a timpului care îi este necesar unui copil pentru a atinge diferite lucruri.
În medie, un copil avea nevoie de 3,4 secunde pentru a atinge scoici, de 4,6 secunde pentru lămpi şi linguri şi de 10 secunde pentru a atinge plante, un timp de două ori mai lung decât în cazul celorlalte obiecte.
De asemenea, chiar şi obiectele artificiale care erau modificate în aşa fel încât să pară că sunt plante declanşau un răspuns mai lent în rândul subiecţilor.
„Noi nu sugerăm că bebeluşii sau copiii se tem de plante. Mai curând, noi credem că atunci când ei identifică un animal ca fiind o plantă ei manifestă un o strategie comportamentală care inhibă explorarea manuală, care îi ajută să se ferească de eventualele pericole pe care le prezintă plantele”, au mai explicat cercetătorii.