5 lucruri uluitoare şi puţin ştiute despre corpul nostru — cum suntem compuşi din deşeuri

Curt Stager, ecologist, cercetător la Paul Smith’s College şi totodată autorul cărţii „Deep Future: The Next 100,000 Years of Life On Earth”, dezvăluie într-un articol publicat de curând în Nautilus cinci moduri în care fiecare dintre noi este compus din elemente reciclate.

Unghiile

„Priviţi una din unghiile dumneavoastră”, scrie Stager. Carbonul reprezintă jumătate din masa sa, iar aproximativ o optime din aceşti atomi de carbon a ieşit dintr-un coş de fum sau dintr-o ţeavă de eşapament. Termocentralele alimentate cu cărbune, automobilele consumatoare de petrol şi aragazurile eliberează dioxid de carbon în atmosferă. Fiecare dintre moleculele ce compun acest deşeu sunt formate dintr-un atom de carbon purtat de două aripi atomice de oxigen. Moleculele de dioxid de carbon ce nu sunt absorbite de oceane şi care nu ajung în atmosferă sunt în cele din urmă capturate de plante, eliberate de aripile de oxigen şi ţesute în zaharuri şi amidoane. În cele din urmă, unele dintre acestea ajung în pâine, dulciuri şi legume, pe când altele ajută la formarea ţesuturilor animale, bogate în carbon, ce se transformă în produse de carne şi lactate. De-a lungul istoriei, dioxidul de carbon din atmosferă era înlocuit, în mare parte, de vulcani, incendii de pădure şi de respiraţia biotică. Astăzi, un sfert din dioxidul de carbon din atmosferă este rezultatul arderii combustibililor fosili, fie că s-a ridicat dintr-un coş de fum sau a fost deranjat din oceane (atunci când CO2 din combustibili fosili se dizolvă în apa oceanelor, el deranjează dioxid de carbon deja dizolvat ce provenea din surse naturale). Deoarece tot carbonul din corpul dumneavoastră este derivat din materia organică ingerată, care la rândul său îl obţine din atmosferă, unghiile şi restul materiei organice din corpul dumneavoastră sunt compuse, cel puţin parţial, din emisii.

Dinţii

Atunci când zâmbiţi, strălucirea dinţilor dumneavoastră maschează o uşoară incandescenţă a deşeurilor radioactive. În anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut, testarea atmosferică a armelor termonucleare a răspândit atât de mult carbon-14 radioactiv în atmosferă încât a contaminat practic fiecare ecosistem şi fiecare om de pe planetă. Câteva mii de atomi de radiocarbon instabili explodează în şi între celulele dumneavoastră în fiecare secundă, pe măsură ce nucleii lor au parte de o descompunere radioactivă spontană. Unii dintre aceşti atomi sunt produsul natural al razelor cosmice care pot transforma azotul atmosferic în carbon-14, pe când alţii rezultă din descompunerea elementelor minerale instabile care se găsesc în sol. Dar mulţi dintre ei reprezintă ecourile unor explozii termonucleare din Războiul Rece, ce-şi găsesc o cale pentru a ajunge în sursele noastre de apă şi în mâncare. Dacă se întâmplă să se descompună în ADN-ul dumneavoastră, ei pot să vă afecteze genele. Iar mulţi dintre aceşti atomi ajung să fie „zidiţi” în dinţii dumneavoastră. Spre deosebire de majoritatea atomilor din corpul dumneavoastră, cei zidiţi în solidul smalţ al dinţilor au fost cu dumneavoastră încă din momentul în care i-aţi ingerat prin cordonul ombilical şi când aţi fost hrănit ca bebeluş. Dacă v-aţi născut la începutul anilor ’60, dinţii dumneavoastră conţin mai multe deşeuri nucleare decât dacă v-aţi fi născut mai târziu, când solul şi oceanele au avut timp să îngroape atomii radioactivi. De altfel, specialiştii în medicină legală folosesc proporţia de carbon-14 din smalţ pentru a stabili vârsta rămăşiţelor umane neidentificate.

Respiraţia

Oxigenul din plămânii şi din fluxul sanguin al dumneavoastră este un deşeu extrem de reactiv produs de vegetaţie şi de microbi. Copacii, ierburile, algele şi cianobacteriile separă atomii de oxigen din moleculele de apă în timpul fotosintezei. Aceştia folosesc gazul rezultat în scopuri proprii, însă, din fericire, o parte se scurge pentru a vă ţine în viaţă. De fapt, el reprezintă o cincime din aerul pe care îl respiraţi. Celulele dumneavoastră folosesc oxigenul pentru a elibera energia din legăturile chimice din alimentele pe care le consumaţi. Oxigenul absoarbe electronii eliberaţi de moleculele alimentare descompuse, ce atrag ioni de hidrogen, rezultând un deşeu molecular pe care îl produceţi chiar dumneavoastră: apa metabolică, ce reprezintă o zecime din fluidele din corp. Un adult obişnuit poartă în interiorul său între 3,5 şi 4,5 de kilograme de apă metabolică, iar una din 10 lacrimi este formată din acest deşeu metabolic ce apare în urma respirării şi a hranei.

Părul

Data viitoare când vă pieptănaţi părul, gândiţi-vă la deşeurile azotate ce au ajutat ca acesta să fie creat. Toate proteinele dumneavoastră, inclusiv cheratina din păr, conţin atomi de azot ce au fost la un moment dat în aer. Azotul din aer este însă inert din punct de vedere biologic. Ca azotul să devină o componentă a părului dumneavoastră, el trebuie să fie convertit într-o formă mai accesibilă. Bacteriile care fixează azotul reprezintă o metodă prin care acest lucru poate avea loc. Ele trăiesc printre rădăcinile plantelor de fasole, mazăre şi a altor legume, consumând azotul atmosferic şi eliberându-l sub formă de amoniac, un fel de „bălegar” microbian care fertilizează solul în care cresc plantele. Atunci când mâncaţi o plantă, consumaţi azot originar din atmosferă. Fiecare fulger şi fiecare bujie auto emite puţin oxid de azot, ce se poate dizolva în picături de ploaie şi poate pica pe pământ sub forma unui îngrăşământ ce îşi găseşte la rândul său drumul în lanţul alimentar prin plante. Dar majoritatea azotului din alimentele moderne provine din îngrăşămintele din uree şi nitraţi de amoniu fixate în mod artificial cu ajutorul proceselor industriale. În secolele trecute, azotul din părul uman provenea în mare parte din deşeuri bacteriene şi fulgere. Astăzi, cu excepţia cazului în care consumaţi în totalitate o dietă organică, daţi cu peria de păr prin elemente azotate ce sunt în mare parte de origine umană.

Sângele

Atunci când vă tăiaţi, din vene vă curg rămăşiţe de stele. Fiecare atom de fier din sângele dumneavoastră, ce ajută inima să poarte oxigen din plămâni la celule, a ajutat cândva să distrugă o stea masivă. Reacţiile feroce de fuziune nucleară ce aprind stelele duc, totodată, la crearea elementelor atomice ale vieţii. Pe măsură ce steaua îmbătrâneşte, ea fuzionează elemente din ce în ce mai mari, precum siliciu, sulf şi calciu. În cele din urmă, atomii de fier sunt fuzionaţi. Problema este că fuzionarea fierului consumă la fel de multă energie pe cât produce, astfel că slăbeşte steaua. Dacă steaua este suficient de mare, ea va colapsa în interiorul său, straturile exterioare lovindu-se de miezul dens, rezultând într-o explozie supernova. Această explozie aruncă fierul cu viteze supersonice, umplând un spaţiu uriaş cu deşeuri care pot forma noi sisteme solare. Fierul din tigăile dumneavoastră, cheile de la casă şi din sânge este, de fapt, şrapnel cosmic lansat de explozii extraordinare care au lovit galaxia noastră acum câteva miliarde de ani. Aceleaşi explozii au eliberat totodată carbon, azot, hidrogen şi alte elemente ale vieţii, care ulterior au produs Soarele, Pământul şi, în cele din urmă, pe dumneavoastră.

Sursa: Nautilus