Coincidenţe surprinzătoare: ce legătură există între Scufiţa Roşie şi istoria omenirii?

Folosind metode performante elaborate de biologii specializaţi în evoluţia vieţuitoarelor, noul studiu, realizat la Universitatea Durham, Marea  Britanie, arată că povestea ar fi apărut, iniţial, într-o versiune orală, numită Lupul şi copiii, care circulă încă în unele ţări.

Azi, acestă poveste diferă de povestea Scufiţa Roşie, aşa cum o ştim noi (şi a cărei versiune iniţială exista deja în Europa în secolul I e.n.); totuşi, ele au o origine comună, iar din acest trunchi comun s-au desprins mai multe poveşti care circulă azi în Asia şi Africa.

Cercetătorii de la U. Durham au utilizat modele matematice pentru a trasa „arborele evoluţiei” poveştii Lupul şi copiii – o poveste despre un lup care se preface a fi o capră şi îl mănâncă pe puiul acesteia.

Ei au descoperit că povestea Scufiţei Roşii (în care un lup mănâncă o fetiţă, pe care o păcăleşte deghizându-se), s-a desprins din trunchiul poveştilor de acest gen acum 1000 de ani.

Ea a evoluat ca o poveste transmisă oral, în Franţa, Austria şi nordul Italiei, înainte de a fi pusă pe hârtie şi publicată de autorul francez Charles Perrault, în secolul al XVII-lea, şi apoi rescrisă, în forma cea mai cunoscută azi, de fraţii Grimm, în urmă cu 200 de ani.

Din povestea Lupul şi copiii, răspândită în Europa şi Orientul Mijlociu, s-au desprins şi alte poveşti cu temă asemănătoare, ce au evoluat în versiuni diferite, în funcţie de specificul locului: astfel povestea a călătorit spre sud până în Africa şi spre est către Asia, devenind, în Japonia, Coreea şi China, o poveste zisă Bunica-tigru.

Deoarece, timp de o lungă perioadă din existenţa ei, povestea a fost transmisă pe cale orală, este dificil de urmărit prin timp, neexistând versiuni scrise care să poată oferi cercetătorilor date privind locul geografic şi momentul cronologic asociat cu fiecare versiune.

Antroplogul dr. Jamshid Tehrani, de la U. Durham, a folosit o tehnică denumită „filogenetică” (bazată pe un sistem de modelare matematică) pentru a compara 72 de similarităţi întâlnite în 58 de versiuni ale poveştii, adunate din întreaga lume.

Asemenea metode filogenetice sunt utilizate de biologi pentru a grupa organismele pe baza gradului lor de înrudire, reconstituind astfel evoluţia lor, pe cercetătorii de la U. Durham i-a ajutat să construiască un „arbore” ale cărui „ramuri” arătau căile urmate de diferitele versiuni ale poveştii, de-a lungul timpului. Cu această ocazie, a ieşit la iveală o coincidenţă surprinzătoare.

„Cercetările mele au dezlegat un mister care a persistat de multă vreme”, spune dr. Jamshid Tehrani. Poveştile africane descind din Lupul şi copiii, dar cu timpul au evoluat, transformându-se în povestea Scufiţai Roşie; aceasta, însă, descinde foarte probabil şi din Lupul şi copiii ”; aşadar, o dublă origine, care i-a uimit pe cercetători.

Faptul că Scufiţa Roşie a „evoluat” de două ori pornind de la aceeaşi origine sugerează că această poveste exercită o atracţie puternică asupra imaginaţiei noastre.

Descoperirile, publicate în PLOS ONE, contrazic o teorie acceptată anterior, conform căreia o „strămoaşă” a Scufiţei Roşii şi-ar avut originea în Orientul Îndepărtat.

„S-a afirmat că acea poveste s-a răspândit spre vest, de-a lungul Drumului Mătăsii, şi ar fi dat naştere atât poveştii Lupul şi copiii, cât şi versiunii moderne a Scufiţei Roşii”, spune dr. Tehrani. ”Analiza mea demonstrează însă că, de fapt, versiunea chineză derivă din tradiţia orală europeană, şi nu invers. Mai precis, chinezii au amalgamat Scufiţa Roşie, Lupul şi copiii şi poveşti populare locale, creând o poveste nouă, hibridă. Asta înseamnă că versiunea chineză nu derivă din versiunile literare al Scufiţei Roşii, ci din versiuni mai vechi, orale, cu care are în comun similarităţi esenţiale”, spune dr. Tehrani.

El a adăugat că, aplicând această metodă de cercetare altor poveşti populare, am putea afla în ce mod au migrat oamenii în cursul istoriei, trasând originile poveştilor în timp şi în spaţiul geografic.

Sursa: Mail Online