Suntem încă „oameni ai cavernelor”: 5 moduri în care organismul nostru primitiv ne creează probleme

„Ne place sau nu, am evoluat pentru a fi nişte creaturi bipede, grase, care transpiră, cu corpul lipsit de blană şi cu creiere mari”, spune biologul evoluţionist Jason Lieberman de la Universitatea Harvard.

”Am evoluat pentru a pofti la zahăr, amidon şi grăsimi. Am evoluat pentru a fi activi fizic, dar şi leneşi, totodată”, a spus Lieberman într-o conferinţă ce trata despre consecinţele faptului de a trăi în Era Spaţială cu un corp moştenit din Epoca de Piatră.

În cursul discuţiei, biologul a descris câteva moduri în care particularităţile umane moştenite din Epoca Pietrei – sau perioada paleolitică, începută în urmă cu cca. 2,6 milioane de ani şi care s-a întins până acum aproximativ 10.000 de ani – intră acum în conflict cu viaţa modernă şi contribuie la apariţia tot mai frecventă a unor boli induse de stilul de viaţă, precum maladiile cardiace şi diabetul de tip 2.

Oamenii tânjesc după mâncăruri bogate în calorii, care furnizează multă energie, cum sunt grăsimile şi carbohidraţii; asemenea alimente erau greu de găsit în Paleolitic, dar acum pot fi consumate din abundenţă – însă în detrimentul sănătăţii. 

În acelaşi timp, oamenii tind să evite activităţile care consumă multă energie, precum mersul pe jos, deoarece au moştenit, în cursul evoluţiei, creiere proiectate pentru a dori să economisească energie.

Iată 5 decizii în faţa cărora sunt puşi azi oamenii, decizii complicate de contradicţia dintre particularităţile vieţii moderne şi corpul de „om al cavernelor”, pe care l-am moştenit prin evoluţie.

1. Scări rulante sau… doar scări?

Un studiu a măsurat procentul persoanelor din SUA care aleg scările rulante (atunci când ambele  opţiuni erau disponibile), constatând că doar 3% optau pentru a urca scările, în loc de „a fi urcaţi” de ele.

Pentru oamenii moderni, pare o dovadă de lenevie, dar omul primitiv ar fi considerat că e o alegere înţeleaptă: activitatea de vânător-culegător era consumatoare de energie, iar scurtele perioade de  inactivitate ofereau prilejuri rare, dar binevenite, de a economisi energia.

2. Să stăm jos toată ziua sau să mergem pe jos toată ziua?

Oamenii au evoluat pentru a fi o specie „mergătoare”. Cimpanzeii merg, în medie, doar 2-3 kilometri pe zi, petrecându-şi cea mai mare parte a zilei adunând hrană şi mâncând; în schimb, se crede că vânătorii-culegători ar fi mers cel puţin 9 km pe zi.

„Am evoluat pentru a merge pe jos, a alerga, a ne căţăra, a săpa şi a arunca obiecte; aşa îşi obţineau vânătorii-culegători hrana, zi de zi”, spune Lieberman.

Mersul pe jos menţine sănătatea, stimulând circulaţia sângelui şi a oxigenului prin corp. Însă astăzi civilizaţia modernă implică lungi perioade de şedere, în detrimentul sănătăţii fizice şi mentale.

Oamenii au, desigur, posibilitatea de a exersa, de a petrece o parte a timpului exersându-şi muşchii, care au fost făcuţi ca să fie folosiţi. Dar această decizie conştientă de a arde excesul de calorii nu este o decizie pe care corpul uman să fi avut nevoie să o ia; nu a evoluat în acest sens.

3. Cu sau fără încălţări?

Timp de mii de ani, oamenii au mers desculţi, dezvoltându-şi calusuri (porţiuni de piele întărită) care să le protejeze labele picioarelor de crengi şi pietre, înainte de a inventa mijloacele de protecţie pe care le numim azi încălţări.

Protecţia a avut însă preţul ei: tendinţa către platfus. Piciorul plat a devenit un fenomen răspândit în societatea modernă şi poate duce, pe măsura înaintării în vârstă, la probleme ale genunchilor şi alte complicaţii. 

Studiile asupra rămăşiţelor scheletice arată că piciorul plat era mult mai puţin frecvent în Paleolitic, când mersul desculţ permitea acumularea de ţesut protector în jurul bolţii plantare.

Să citim sau să nu citim?

Nimeni nu zice că a citi face rău sănătăţii; totuşi, profesorul Lieberman subliniază că miopia – vedere slabă la distanţă – a devenit considerabil mai răspândită odată cu dezvoltarea scrierii şi a citirii. Muşchii oculari ai omului nu au fost proiectaţi pentru a suporta perioade prelungite de vedere de aproape; ei lucrează foarte intens pentru a ne permite să vedem obiecte aflate aproape de ochi şi, în cele din urmă, obosesc şi nu mai funcţionează corespunzător.

Timpul tot mai îndelungat petrecut în locuinţe şi clădiri de birouri şi nu în locuri stimulante din punct de vedere vizual, precum pădurea şi alte spaţii naturale, poate duce, de asemenea, la apariţia unor probleme de vedere, spune Lieberman. Dar oamenii îşi asumă acest risc şi compensează efectele cu ajutorul ochelarilor.

Zahăr sau legume?

Conform unor estimări, alimentaţia omului paleolitic cuprindea doar 1,8 – 3,6 kg de zahăr pe an. Azi, un american obişnuit consumă peste 45 kg de zahăr anual.

Această creştere este responsabilă, parţial,  de sporirea numărului de decese din cauza bolilor de inimă şi a diabetului, în ultimele decenii.

Oamenii cavernelor nu-şi reduceau conştient aportul de calorii, ci pur şi simplu nu aveau acces la cantităţile uriaşe de zahăr de azi. Tehnologia modernă permite oamenilor să extragă zahăr dintr-un număr mare de surse şi să transporte acest zahăr în întreaga lume, în cantităţi enorme şi cu viteze nemaiîntâlnite.

Spre deosebire de copiii din Paleolitic (care nu aveau altă alegere decât să mănânce hrană naturală şi sănătoasă şi să fie activi fizic toată ziua, fiidncă acest era singurul mod de viaţă posibil), copiii de azi trebuie să înveţe să facă alegeri alimentare pentru care, la drept vorbind, nu suntem pregătiţi din punct de vedere evolutiv. 

Dar, spune Jason Lieberman, schimbările culturale pot, de asemenea, să îi ajute pe oameni să profite cât mai bine de organismul lor moştenit din Paleolitic pentru a face faţă lumii moderne. Ştiind, pe baza tot mai multor dovezi ştiinţifice, că excesul de zahăr şi grăsimi şi lipsa activităţii fizice duce la probleme de sănătate, oamenii îşi pot folosi creierele mari, căpătate prin evoluţie, pentru a face alegeri inteligente privind stilul de  viaţă şi a depăşi instinctele ancestrale, moştenire a unei epoci în care  viaţa era mult diferită de cea de azi.

Sursa: Live Science