Home » D:News » Record mondial: un triptic devine cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitaţie! (FOTO/VIDEO)

Record mondial: un triptic devine cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitaţie! (FOTO/VIDEO)

Publicat: 13.11.2013
Tripticul "Three Studies of Lucien Freud", pictat de Francis Bacon în 1969, a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari, la o licitaţie organizată marţi, la New York, devenind opera de artă cel mai scump vândută vreodată, informează bbc.co.uk.

Capodopera, care îl reprezintă pe Lucian Freud, artistul şi prietenul lui Francis Bacon, este considerată una dintre cele mai importante serii de picturi ale artistului britanic.

Tripticul „Trei studii ale lui Lucian Freud/ Three Studies of Lucien Freud” este format din trei tablouri în care Lucian Freud apare în trei ipostaze diferite. Cele trei tablouri au fost pictate în anul 1969 la Colegiul regal de artă din Londra, după ce atelierul lui Francis Bacon a fost distrus într-un incendiu.

Opera de artă a fost vândută la licitaţia organizată marţi, de casa Christie’s, unui client care a preferat să îşi păstreze anonimatul. A fost pentru prima dată când tripticul „Three Studies of Lucien Freud” a fost scos la licitaţie, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 80 de milioane de dolari.

După şase minute de licitare încordată, tripticul „Three Studies of Lucien Freud” a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari.

Astfel, „Three Studies of Lucien Freud” a devenit cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitaţie, detronând tabloul „Ţipătul/ The Scream”, de Edvard Munch, care anul trecut a fost adjudecat pentru suma de 119,9 milioane de dolari.

„Capodopera marchează relaţia dintre Bacon şi Freud, aducând omagiu înrudirii creatoare şi emoţionale dintre cei doi artişti”, a declarat Francis Outred, directorul Secţiunii pentru artă contemporană şi postbelică a casei Christie’s din Europa.

Francis Bacon şi Lucian Freud s-au întâlnit în 1945 şi au devenit prieteni apropiaţi, făcându-şi portrete unul altuia în mai multe rânduri, înainte ca prietenia lor să se destrame în anii ’70.

Expuse cu ocazia retrospectivei Bacon de la Grand Palais, Paris, între 1971-1972, cele trei tablouri au fost separate la mijlocul anilor ’70, unul dintre acestea fiind expus la Galeria Tate în 1985.

După reconstituirea tripticului, acesta a fost expus în New Haven, Connecticut, în 1999, şi a putut fi admirat de publicul britanic la casa Christie’s din Londra în luna octombrie.

Precedentul record de preţ pentru un tablou de Francis Bacon a fost stabilit în 2008, când casa Sotheby’s a vândut la New York pictura „Triptych, 1976” pentru suma de 86,3 milioane de dolari.

Artistul britanic de origine irlandeză Francis Bacon (1909 – 1992) este unul din cei mai importanţi pictori ai secolului XX. În opera lui, realizată pe suprafeţe mari, este tematizată în special suferinţa corpului omenesc, deformat de violenţa vieţii de fiecare zi, într-o existenţă lipsită de sens şi fără putinţă de scăpare.

Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, a murit în iulie 2011, la vârsta de 88 de ani. Născut în 1922 la Berlin, Lucian Freud a emigrat la Londra în 1934, odată cu părinţii lui, arhitectul Ernst Freud şi soţia sa, Lucie, care fugeau din calea nazismului. Sigmund Freud li s-a alăturat în 1938 şi a murit la Londra în anul următor. În acelaşi an, Lucian Freud a obţinut cetăţenia britanică.

Lucian Freud a iniţiat şi susţinut renaşterea picturii figurative, care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit principala direcţie din arta contemporană, promovată de Şcoala Londoneză. Împreună cu Francis Bacon şi Frank Auerbach, Lucian Freud a susţinut revenirea personajelor în compoziţie şi a revoluţionat portretul contemporan, sustrăgându-se oricăror prejudecăţi şi falsului puritanism.

Pictorul Lucian Freud era cunoscut mai ales pentru nudurile şi autoportretele sale, aşa cum stă mărturie cea mai de seamă operă a lui, datând din 1993, în care s-a pictat sub trăsăturile unui bătrân gol care ameninţă cu periuţa de dinţi ca şi cum ar avea în mână o armă.

Surse: Mediafax, BBC News, Christie’s

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”