Câte sucuri dulci trebuie să bei ca rinichii tăi să fie afectaţi şi să-ţi creşti riscul de probleme cardiace?

11 11. 2013, 13:37

Angajaţii de la o universitate japoneză care consumau mai mult de două băuturi dulci pe zi erau mai predispuşi să prezinte proteină în urină decât cei care nu consumau sucuri zilnic. Proteina în urină este considerată a fi un semn timpuriu, dar reversibil, al vătămării rinichilor.

Noul studiu arată o asociere între consumul de băuturi dulci şi un risc sporit de vătămare a rinichilor, însă nu arată neapărat că sucurile sunt cauza.

Cercetarea includea peste 12.000 de angajaţi ai universităţii japoneze care au fost supuşi controlului anual la centrul medical. Ca parte a examenului medical, urina lor a fost testată pentru a identifica prezenţa proteinei.

Aproximativ 11% dintre angajaţi care spuneau că beau două sau mai multe băuturi dulci pe zi au prezentat proteină în urină timp de trei ani de la primul test. În schimb, 8,4% dintre angajaţi (ce nu beau deloc suc dulce) şi 9% dintre cei care beau aproximativ o băutură dulce pe zi prezentau semne ale proteinei în urină.

Un studiu similar făcut pe şoareci arăta că un consum moderat de fructoză creşte sensibilitatea rinichiului la o proteină care reglează echilibrul sării. Conform cercetătorilor de la Universitatea Case Western Reserve, acest lucru duce la o sporire a reabsorbţiei sării de către celulele din rinichi, ceea ce poate explica de ce consumul de băuturi dulci este asociat diabetului, obezităţii, insuficienţei renale şi hipertensiunii.

Ambele studii au fost prezentate sâmbătă în cadrul întrunirii anuale a Societăţii Americane de Nefrologie. 

Experţii afirmă că noile descoperiri întăresc dovezile deja existente ce subliniază efectele secundare nesănătoase ale consumului excesiv de băuturi dulci.

Proteina în urină ar putea fi un marker pentru mai mult decât insuficienţa renală, afirmă Dr. Orlando Gutierrez, un specialist în rinichi de la University of Alabama at Birmingham. „Acum înţelegem că proteina în urină ar putea fi un marker timpuriu pentru problemele cardiace, atac vascular cerebral şi insuficienţă cardiacă”, spune Gutierrez.

„Putem presupune că populaţia din studiu este una sănătoasă, astfel că rezultatele se aplică la oamenii sănătoşi, nu la cei cu insuficienţă renală”, spune Gutierrez.

Dr. Anil Agarwal, specialist în rinichi la Ohio State University, este de acord. „Noul studiu sugerează că inclusiv indivizii cu o funcţionare normală a rinichilor sunt supuşi riscului de a-şi vătăma rinichii dacă beau prea mult suc dulce”, spune Agarwal.

Băuturile dulci îndulcite cu sirop de porumb bogat în fructoză ar putea fi cele mai periculoase. „Fructoza este mai dulce decât glucoza şi nu provoacă sentimente de saţietate”, spune specialistul, care afirmă că ar putea vătăma printr-o cale diferită decât glucoza. În loc să crească glicemia, fructoza ar putea afecta rinichii, spune Agarwal.

Nu există un nivel sigur de consum de suc. Dacă vă uitaţi la cantitatea de zahăr pe care o putem consuma în siguranţă într-o zi, o cutie de suc depăşeşte nivelul maxim”, spune Agarwal. 

Specialiştii American Heart Association recomandă ca, într-o zi, cantitatea maximă de zahăr consumată să nu depăşească 9 linguriţe la bărbaţii adulţi, 5 linguriţe la femeile adulte şi 3 linguriţe la copii. O cutie de suc de 330 de mililitri conţine aproximativ 7 linguriţe de zahăr, subliniază Agarwal.

Dr. Jaime Uribarri, specialist în rinichi la Icahn School of Medicine din cadrul Mount Sinai Medical Center din New York City, afirmă că noile descoperiri „reafirmă existenţa unei legături între sucuri şi problemele de sănătate”. Uribarri afirmă că sucurile „de dietă” pot provoca la rândul lor probleme de sănătate.

Care este concluzia specialiştilor? „Beţi apă în loc de suc”, conchide Uribarri.

Sursa: HealthDay