Cum distruge zahărul lumea? (VIDEO)
Efectul îngrijorător al consumului de zahăr care se vede, în primul rând, la nivelul taliei, nu este o noutate, însă Credit Suisse reuşeşte să expună foarte bine cum situaţia a ieşit de sub control (mai ales în Statele Unite).
Deşi, cercetările medicale nu au demonstrat încă, în mod clar, că zahărul este principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip II şi a sindromului metabolic, converg în jurul acestei concluzii.
Potrivit statisticilor, aproape 400 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectate de diabetul de tip 2, în timp ce 4,8 milioane de oameni mor anual din cauza acestei probleme de sănătate. Astfel, se estimează că zahărul generează la nivelul sistemului global de sănătate costuri în valoare de 470 de miliarde de dolari, adică mai bine de 10% din totalul costurilor din acest domeniu.
Ceea ce este şi mai îngrijorător este faptul că numărul de indivizi afectaţi până în 2020 s-ar putea ridica la 500 de milioane. În această situaţie costurile din sistemul global de sănătate ar ajunge undeva la 700 de miliarde de dolari.
Potrivit raportului [PDF], consumul de zahăr s-a schimbat în anii `70 – `80, când au început să apară semne de întrebare privitoare la numărul tot mai mare al pacienţilor care sufereau de probleme de inimă. În acea perioadă, deşi dovezile ştiinţifice erau limitate, s-a susţinut să vina pentru creşterea incidenţei bolii de inimă o poartă grăsimea.
Pentru a face ca alimentele să aibă gust bun, caloriile din grăsimi au fost înlocuite cu zahăr sau cu sirop de porumb bogat în fructoză. Aşa se face că astăzi, zahărul adăugat se găseşte în mai toate produsele alimentare de pe raftul unui supermarket, motiv pentru care el ajunge să reprezinte cel puţin 17% din dieta noastră.
Astăzi, un individ consumă zilnic 17 linguriţe de zahăr adăugat, cu aproape 45% mai mult decât acum 30 de ani. Deşi variaţiile genetice le permit unora dintre noi să tolereze mai mult zahăr comparativ cu alţii (lucru care ar putea explica diferenţa dintre incidenţa cazurilor de diabet între ţări şi rase), American Heart Association recomandă ca femeile să nu aibă un consum mai ridicat de 6 linguriţe de zahăr pe zi, în timp ce bărbaţii ar trebui să consume zilnic maximum 9 linguriţe de zahăr.
Privitor la acest aspect, studiul Credit Suisse a indicat că americanii sunt cei mai mari consumatori de zahăr, aceştia având un aport de 40 de linguriţe de zahăr pe zi. Oamenii din Brazilia, Argentina, Australia şi Mexic îi urmează îndeaproape pe americani, consumând şi ei între 35 şi 38 de linguriţe de zahăr pe zi.
O altă veste proastă vine pentru iubitorii de sucuri răcoritoare. Studiile recente, printre care şi analiza de la Credit Suisse Research Institute, indică faptul că diabetul de tip II şi obezitatea sunt corelate cu aceste sucuri. Credit Suisse estimează că 43% din zahărul adăugat din dieta noastră provine din băuturile îndulcite (lucru uşor de înţeles dacă ne gândim că o cutie de suc conţine, în medie, 8 linguriţe de zahăr).
Sursa: Credit Suisse