Ce culoare ar trebui să porţi la prima întâlnire pentru a-ţi cuceri jumătatea?

26 10. 2013, 00:00

Potrivit unui nou sondaj, culoare pe care ar trebui să o poarte o femeie la prima întâlnire pentru a-l cuceri pe un bărbat este roşul aprins. De asemenea, în urma sondajului s-a concluzionat că femeile ar trebui să evite să poarte galben sau maro atunci când merg să se întâlnească pentru prima dată cu potenţiala lor jumătate. 

Deşi, nici femeile nu se simt atrase de bărbaţii care poartă galben la prima întâlnire, ele par să respingă cel mai des bărbaţii care au haine de culoare roz la acest eveniment. 

Studiul a fost comandat de vouchercodespro.co.uk, un site de reduceri din marea Britanie şi a urmărit să descopere modul în care alegerea culorii hainelor la o întâlnire influenţează nivelul de atracţie. 

Oamenii de ştiinţă au dorit să afle cu exactitate care culoare este cel mai des apreciată de potenţialii parteneri la prima întâlnire. 

La sondaj au luat parte un număr de 1.128 femei şi 1.232 bărbaţi adulţi din Marea Britanie. În timpul studiului, toţi participanţii erau implicaţi în relaţii romantice. 

Îniţial, subiecţii au fost întrebaţi dacă îşi mai amintesc cu ce au fost îmbrăcaţi partenerii lor la prima întâlnire. La această întrebare, 92% dintre participanţi au răspuns că da. 

Apoi, indivizii au fost întrebaţi dacă îşi aminteau ce culori purtau partenerii şi care dintre aceste culori le-au atras cel mai mult atenţia. 

De asemenea, rezultatele sondajelor au indicat că 69% dintre bărbaţi şi 64% dintre femeie au mărturisit că au fost influenţaţi de culoarea pe care o purta partenerul la întâlnire. 

În acelaşi timp, atunci când au fost întrebaţi: „Dacă partenerul tău ar fi purtat o culoare care ţie nu îţi place, te-ai mai fi întâlnit cu ei a doua oară?”, mai bine de o treime (28%) dintre femei şi un sfert (27%) dintre bărbaţi au răspuns „nu”. Mai mult, bărbaţii au votat culorile galben (39%) şi maro (28%) drept cele care mai neatrăgătoare. În aceeaşi ordine de idei, femeile au declarat că bărbaţii care poartă roz sau galben sunt cel mai neatrăgători. 

„Deşi, poate părea superficial să hotărâm pe baza culorilor hainelor dacă ne mai vedem şi a doua oară cu un potenţial partener, adevărul este că avem tendinţa de a realiza destul de repede primele evaluări în acest sens. Natura umană ne face să vrem să găsim defecte la cei din jur pentru a ne proteja de un posibil eşec ulterior”, a explicat George Charles reprezentant vouchercodespro.co.uk.

Susa: Daily Mail